O țară bogată, jefuită cu nesimțire. România – țara unde Dumnezeu a dat, dar oamenii răi au luat.
Avem de toate, dar n-avem nimic. România stă pe comori, dar românii se scufundă în datorii. Avem aur, argint, cupru, gaze, petrol, păduri, ape minerale, soluri de o fertilitate rară și o frumusețe naturală care îți taie respirația. Avem și Delta Dunării, un colț de Rai pe care alții îl transformă în pușculiță, iar noi în groapă de gunoi. Avem totul, dar suntem ținuți cu mâna întinsă.
Până în ‘89, România se hrănea, se îmbrăca și se întreținea singură. Azi? Cerșim bani cu dobânzi de ne îngroapă până la strănepoți. Trăim în aceeași țară bogată, dar trăim ca niște săraci. Cine a distrus totul? „Investitorii strategici” care au venit, au tăiat, au vândut pe nimic și au plecat rânjind. Fabrici? Rase. Mine? Închise. Agricultura? Îngropată. Industria? Vândută la fier vechi.
România era „grânarul Europei”. Acum importăm până și usturoiul. Suntem piață de desfacere, cobai economic și sclavi pe plantația globalistă. Banii noștri merg în multinaționale, iar noi ne batem pe vouchere și iluzii.
Nici măcar ce e al nostru nu ne mai aparține. Petrolul din pământul nostru ni-l vând alții la preț dublu. Apa? Plătim apă de ploaie. Curentul? Ne luminează factura, nu becul. Educația? O glumă proastă. Sănătatea? O ruletă rusească. Cultura? În comă profundă. Iar tinerii? Fug. Căci România nu are nevoie de minți luminate, ci doar de slugoi obedienți.
Trăim într-o colonie cu drapel. Totul e pe pile, bani, cumetrii și dosare bine unse. Iar dacă ai curajul să gândești cu capul tău, devii o problemă.
România nu e săracă. A fost furată sistematic. Și încă este. Iar dacă nu ne trezim, o vom pierde de tot.
Ne contrazicem, ne certăm, ne dăm unfriend și ne blocăm între noi de parcă de luni încolo trăim în țări diferite. Unii îl vor pe Simion, alții țin cu Nicușor. Cei mai „curați” își bagă votul în buzunar și așteaptă să se „schimbe ceva”. Dar adevărul dur e că, din săptămâna ce vine, tot împreună vom trăi. În aceeași Românie, cu aceleași taxe, aceleași cozi, aceleași facturi umflate, aceleași guri de hrănit și aceleași amante în birourile de stat.
Să fie clar: România e la un pas de colaps. Nu o spunem doar noi – o spun cifrele. Fondurile europene sunt blocate, firmele care au contracte cu statul nu-și primesc banii, iar administrațiile locale sunt ținute în viață doar prin artificii contabile. Ajutoarele pentru Ucraina se dau fără număr, dar pensionarii noștri scormonesc prin gunoaie. Unde sunt banii României? În pixurile directoarelor pe pile, în salariile nesimțite ale consilierilor de partid, în festivaluri de imagine și panseluțe de milioane.
Simion a venit cu soluții. Le va implementa? Rămâne de văzut. Dar măcar a vorbit despre problema reală: CĂ NU MAI AVEM BANI. Nicușor? Tot în norii geopoliticii și aliniat perfect cu Bruxelles-ul, când România geme de foame și disperare. Nicio diferență față de ceea ce am mai avut. Doar o altă față, același discurs.
Dar nu e despre ei. E despre NOI. Despre cum ne vom uni după alegeri. Despre cum ne vom trezi sau vom rămâne slugile unui sistem corupt care se regenerează indiferent cine câștigă alegerile. Despre cum votul nu e o baghetă magică, ci un început. Și despre cum, dacă nu suntem ATENȚI, dacă nu ne uităm peste umărul lor și nu cerem socoteală în fiecare zi, tot noi vom plăti. La propriu.
România nu moare, dar nici nu mai are timp de certuri sterile. Ori ne deșteptăm, ori ne ducem de râpă.
