Crește pericolul în Harghita. Craterele de la Salina Praid se înmulțesc, autoritățile cer ajutor european
Praid, județul Harghita – Planșeul fostelor mine de sare din Praid cedează sub ochii îngroziți ai localnicilor. În ultimele ore, în vechea zonă de exploatare au apărut peste 15 cratere adânci, unele atât de periculoase încât nu li se vede fundul.
Apa dulce a pârâului Corund, infiltrată în subteran, accelerează dizolvarea masivului de sare, provocând fisuri și slăbirea planșeului minei. Zona afectată, aflată la doar câțiva pași de gospodăriile din Praid, riscă să se prăbușească complet. În fața acestui scenariu, autoritățile române au cerut sprijinul Comisiei Europene.
Evacuări de urgență și ajutoare guvernamentale
Până acum, 45 de locuințe și pensiuni au fost evacuate. Printre ele, case în care familiile și-au investit întreaga viață. „Luăm doar câteva haine, sperăm să ne întoarcem în câteva zile…”, spune cu lacrimi în ochi o localnică. Un alt bărbat, vizibil afectat: „Am muncit toată viața pentru casa asta, dar trebuie să plecăm. Ce să facem?”.
Pentru protejarea zonei de locuit, autoritățile au montat o barieră formată din 500 de panouri metalice și 14.000 de saci cu nisip, care ar trebui să limiteze pagubele unei eventuale viituri cauzate de prăbușirea planșeului.
Fisuri cauzate de explozibili. Ancheta în desfășurare
Potrivit unui raport cu antetul Salrom, fisurile din masivul de sare ar fi fost cauzate, în parte, de undele seismice produse în trecut de exploatarea cu explozibili. Dan Dobrea, directorul Salrom, a confirmat că în salină s-au folosit astfel de metode, dar susține că acestea au fost abandonate acum trei ani.
Totuși, specialiștii trimiși în zonă au constatat fisuri nu doar în salină, ci și într-un deal din apropierea caselor deja evacuate, ceea ce ridică noi semne de întrebare privind stabilitatea generală a zonei. În prezent, accesul în perimetrul afectat este strict interzis, iar zona este scanată cu echipamente de ultimă generație.
Guvernul anunță sprijin financiar: 300 milioane lei
În ședință de urgență, Guvernul a aprobat un pachet de ajutor de 300 de milioane de lei pentru Societatea Națională a Sării și pentru companiile locale afectate, în special din sectorul turistic și de tratament balnear. O schemă specială de sprijin a fost aprobată pentru 200 de firme din zonă, fiecare putând primi până la 300.000 de euro, proporțional cu cifra de afaceri.
Cătălin Predoiu, premier interimar, a declarat că este nevoie de o intervenție coordonată și o strategie pe termen lung pentru salvarea minei: „Trebuie să înțelegem ce se întâmplă acolo. E vorba nu doar de sare, ci și de alte substanțe chimice posibile. Se va analiza inclusiv opțiunea de desalinizare și tratare a apei”.
Pericolul e real și crește de la o oră la alta
Imaginile aeriene arată o imagine sumbră: pământul se prăbușește, craterele se lărgesc, iar localnicii trăiesc cu teama permanentă că orice vibrație poate fi ultima. „Noaptea nu dormim. Se aud bubuituri. Nu știm ce ne așteaptă…”, spun oamenii.
Un secretar de stat din Ministerul Economiei rămâne la Praid pentru coordonarea intervenției și monitorizarea salinei. Drone subacvatice au fost trimise în interiorul minei inundate, dar misiunea lor e limitată de complexitatea situației subterane.
Salina Praid este una dintre cele mai importante și vizitate saline din România, cu rol major în turismul medical și economic al regiunii. Însă ani de exploatări și lipsa unor evaluări riguroase par să fi slăbit iremediabil structura masivului.
În timp ce în alte regiuni din țară oamenii încep să-și reconstruiască viața după viiturile recente, Praidul rămâne o zonă de risc maxim. Iar pentru autorități, acesta poate deveni un test de responsabilitate sau încă o lecție ignorată în fața naturii.









