Măsura autorităților din Grecia vine pe fondul înmulțirii accelerate a peștelui-iepure cu obraji argintii(Lagocephalus sceleratus), un prădător favorizat de creșterea temperaturii apelor din Marea Mediteran ă, cunoscut pentru fălcile sale extrem de puternice și pentru toxicitatea ridicată.
Ce au transmis autoritățile în legătură cu măsurile de protecție
Prima barieră plutitoare a fost amplasată în Chalkida, capitala insulei Evia, unde autoritățile locale au decis să acționeze după ce au apărut tot mai multe semnalări privind prezența speciei în apropierea zonelor frecventate de înotători. Golful Eubeea a devenit, astfel, locul în care este testată pentru prima dată în Grecia această soluție de protecție.
Crucea Roșie elenă a emis o avertizare adresată populației și turiștilor, atrăgând atenția că un eventual contact cu acest pește poate provoca răni grave și hemoragii.
„Datoria și principala noastră preocupare trebuie să fie siguranța cetățenilor.Mai bine să prevenim decât să regretăm”, a transmis Antonis Spanos, viceprimarul din Chalkida, cel care a coordonat luna trecută montarea barierei plutitoare, prima de felul acesta, din Grecia, potrivit
The Guardian.
Inițiativa începe să fie preluată și de alte localități de pe litoralul elen. În nordul Golfului Eubeea, echipe specializate montează bariere suplimentare în apropierea plajelor, pe măsură ce tot mai multe municipalități decid să adopte aceeași măsură preventivă.
Ce spun experții despre peștele-iepure cu obraji argintii
Specialiștii avertizează că extinderea populației deLagocephalus sceleratusnu mai reprezintă un fenomen izolat. În prezent, întreaga zonă a Mediteranei de Est este afectată de răspândirea acestei specii invazive. Cercetătorii explică faptul că peștele, originar din regiunea Indo-Pacifică, a pătruns în Mediterană prin Canalul Suez, din Marea Roșie, fiind favorizat de încălzirea progresivă a apelor.
Potrivit Katerinei Georgiou, responsabila cu pescuitul de pe insulă, prezența peștelui-iepure cu obraji argintii nu mai poate fi privită ca un episod trecător, ci reprezintă o schimbare de durată, cu efecte asupra biodiversității, activităților de pescuit și siguranței turiștilor, datorită adaptabilității remarcabile a acestei specii.
În lipsa unui recensământ, este„imposibil să se tragă concluzii sigure despre stocul total sau despre evoluția viitoare a populației”,a declarat aceasta, pentru postul local Sigma.