sâmbătă, mai 25G2G - Get 2 Gether

Combaterea abuzului de alcool, prioritate a stilului de viaţă sănătos. Alcoolismul cronic nucleul unui delir de gelozie.

Combaterea abuzului de alcool reprezintă o altă prioritate a stilului de viaţă sănătos, anii potenţiali de viaţă pierduţi datorită efectelor directe şi indirecte ale abuzului de alcool, într-o serie de ţări, reprezentând o mare problemă şi o componentă majoră a mortalităţii populaţiei, realizată de categoria deceselor evitabile.

Alcoolul este drogul psihoactiv cel mai consumat din lume. A bea o băutură alcoolică poate fi o plăcere, dar consumatorii cronici ar trebui să-şi modereze consumul, altfel îşi pun în pericol o bună parte din organele lor vitale. Anii de consum cotidian de alcool le pot atinge atât de grav, încât sănătatea sau chiar viaţa băutorului sunt ameninţate.

Acesta este un apel al Organitaţiei Mondiale a Sănătăţii către populaţie, în cadrul preocupărilor ei pentru asigurarea sănătăţii pentru toţi.

Consumul de alcool arată o variaţie considerabilă între ţări, fiind o caracteristică comună a culturilor ţărilor Regiunii Europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, el este asociat repausului şi atenuării stress-ului şi acceptarea sa generală are o influenţă fundamentală asupra politicii majorităţii statelor în domeniul alcoolului.

În cazul consumului obişnuit de alcool care depăşeşte cantităţile acceptabile, apar acte de violenţă sau accidente de circulaţie.

În ultimii 50 de ani, în statele Europei s-a putut constata o creştere a nivelului epidemic al maladiilor cronice, cum ar fi cancerul şi bolile coronariene, legate direct de stilul de viaţă nesanogenetic prin consum de: tutun, alcool, alimentaţie necorespunzătoare.

Abuzul în consumul de alcool, în timp, poate duce la instalarea alcoolismului, care nu poate fi definit numai pe un criteriu cantitativ. Un grup de experţi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a definit alcoolismul: “alcoolicii sunt băutori excesivi, a căror dependenţă de alcool a atins un asemenea grad, încât aceasta antrenează tulburări psihice, somatice şi alterarea relaţiilor sociale”.

Prezenţa dependenţei demarchează categoria alcoolicilor de cea a băutorilor excesivi, care deşi au o toleranţă mărită, totuşi se mai pot abţine de la consumul de alcool.

Intoxicaţia alcoolică acută sau beţia patologică are ca şi consecinţă tulburări psihice – o modificare profundă a conştiinţei, pe fondul căreia se pot suprapune o simptoma-tologie halucinatorie sau delirantă, tulburări grave de comporta-ment, cu acte antisociale. În această beţie, este prezent un fond de suferinţă organică, de cele mai multe ori nemanifest (epilepsie, encefalopatie posttraumatică).

Consumul de alcool are o serie de efecte. Tulburările psihice care apar în alcoolism se caracterizează printr-o modificare globală a personalităţii. Se înregistrează scăderea randamentului global, deteriorarea intelectului, asociată cu scăderea simţului etico-moral, care marchează intrarea în demenţă. Cele mai caracteristice tulburări apar în sfera afectivităţii: dispoziţia devine oscilantă, cu predominanţa stărilor disforice şi labilitate emoţională crescută. Se pot suprapune decompensări depresive, cu tendinţă la sinucidere, rezultate din simţământul ratării şi al pierderii prestigiului în familie şi profesie.

Se estimează că cel puţin 5% din populaţia Regiunii Europene suferă de tulburări mentale grave diagnosticabile (nevroze şi psihoze funcţionale) şi că cel puţin un procent suplimentar de 15% din populaţie este atins de forme mai puţin grave, dar potenţial invalidante, de detresă psihică. Această stare patologică influenţează nefavorabil bunăstarea socială şi crează riscul problemelor de sănătate mentală mai serioase şi a conduitelor ce ameninţă viaţa: sinuciderea, violenţa, toxicomania.

În alcoolismul cronic se înregistrează şi tulburări în sfera sexuală, ce pot constitui nucleul unui delir de gelozie. Exploziile de irascibilitate şi furie au la bază un instinct de apărare, deviat spre agresivitate. De fapt, întregul echilibru instinctivo-voliţional este tulburat, voinţa fiind inoperantă în faţa impulsului de a consuma alcool. În această fază, autocontrolul dispare, iar alcoolicul nici nu-şi mai ia măsuri de apărare, şi se lasă târât pasiv în toxicofilie. Dependenţa fizică, odată instalată, orientează şi restrânge sfera motivaţională a alcoolicului spre procurarea toxicului.

Tulburările neurologice care apar mai frecvent sunt: polinevrita membrelor inferioare, dereglări neurovegetative.

Complicaţiile date de consumul exagerat de alcool sunt: steatoza hepatică, hepatita cronică, miocardiopatia, hipertensiunea arterială, ulcerul gastro-duodenal, ca şi stările patologice specifice: psihozele alcoolice (delirul alcoolic acut, delirul cronic, subacut), encefalopatiile alcoolice, demenţele alcoolice, epilepsia “alcoolică”.

Consumul regulat de alcool, poate ataca toate organele corpului, cu excepţia vezicii urinare şi a plămânilor. Riscul este major asupra creierului, sistemului nervos, ficatului, muşchilor, rinichilor şi inimii, dar există un risc crescut şi pentru pancreas, organe genitale, esofag, stomac şi intestin. După bolile cardiace şi cancer, ciroza hepatică produsă de alcool a devenit principala cauză de mortalitate printre persoanele între 40-60 de ani, în numeroase ţări dezvoltate. Şansa de supravieţuire depinde de vârsta la care a apărut boala.

În optica sănătăţii publice, băuturile alcoolice sunt produse particulare. În cele mai multe ţări, distribuţia şi consumul de alcool sunt reglementate prin măsuri specifice. Aceste reglementări sunt justificate prin faptul că foarte multe probleme sanitare şi sociale sunt legate de consumul de alcool.

Din datele publicate de mai multe state membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, reiese că:

  • consumul de alcool este responsabil de o proporţie considerabilă de îmbolnăviri şi decese, proporţie estimată la 6% din decesele persoanelor în vârstă de sub 75 de ani şi o cincime din spitalizările acute, sunt legate de consumul de alcool;
  • problemele grave de sănătate, legate de consumul de alcool sunt în primul rând: hipertensiunea arterială, accidentele vasculare cerebrale, cancerul (în principal cel al căilor respiratorii superioare şi al tubului digestiv), ciroza hepatică şi tulburările mentale (dependenţă şi alte tulburări comportamentale);
  • consumul de alcool este responsabil de mai mult de o treime din accidente şi decese care rezultă din ele, şi joacă un rol deloc neglijabil în apariţia accidentelor domestice şi de muncă;
  • alcoolul este foarte des asociat dezorganizării familiilor, violenţelor domestice şi de maltratare a copiilor, de asemenea tulburării ordinii publice, accidentelor de muncă şi absente-ismului. Este în egală măsură la originea unui supracost considerabil pentru societate, prin scăderea productivităţii şi prin supraîncărcarea serviciilor de sănătate, de asistenţă socială, transporturi şi pentru sistemul penal. Supracostul economic este evaluat la 2-3% din produsul brut naţional.

În general se estimează că, în societate, problemele de sănătate legate de alcoolism se limitează, în principal, la persoanele dependente de alcool. Recent, cercetările au demonstrat că aceste probleme survin în egală măsură şi la consumatorii moderaţi.

O politică de reglementare a alcoolului, axată pe sănătatea publică, ar trebui să ţină seama de nivelul global al consumului de alcool şi de problemele care se pun la alte persoane decât băutorul, cât şi de problemele legate de un consum important sau excesiv de alcool.

Obiectivul 17 al politicii europene a “Sănătăţii pentru toţi”, revizuit în 1991, a fost: până în anul 2000, consumul nociv de substanţe care duc la dependenţă, cum ar fi alcoolul, tutunul şi substanţele psihotrope, să fie sensibil redus în toate statele membre. În ceea ce priveşte alcoolul, obiectivul a constat în reducerea consumului cu 25%.

Pentru a reduce problemele de sănătate legate de alcool, obiectivul 17 a preconizat două strategii. Prima, a fost axată pe populaţie şi a vizat să reducă nivelul global al consumului de alcool. A doua, axată pe grupurile cu risc ridicat, a vizat să reducă consumul marilor băutori sau a persoanelor consuma-toare de alcool, în situaţii cu risc particular (înainte de a conduce un autovehicul).

Planul european de acţiune împotriva alcoolismului, privilegiază apropierea fondată pe populaţie pentru următoarele raţiuni: o reducere globală, permite atenuarea problemelor la toate nivelele de consum şi măsurile utilizate în cadrul acestei apropieri au o influenţă marcată pe practicile de consum mare şi consecinţele lui; faptul de a influenţa percepţia normelor cantitative şi calitative în materie de consum de alcool, pot să aibă importante schimbări culturale pe termen lung (într-un mediu unde normele favorizează un consum mai mic, marii băutori devin supuşi unor presiuni sociale foarte mari pentru a bea mai puţin, şi aceasta multiplică efectul de apropiere, axat pe grupele cu risc).

Între ţări există importante diferenţe culturale, în ceea ce priveşte consumul de alcool, perceperea problemelor legate de alcool şi acceptarea politicilor de reglementare. În câteva ţări, băutura favorită este vinul; în altele, berea sau spirtoasele. În unele ţări, consumul cotidian de alcool este considerat normal, în altele, alcoolul se consumă numai în timpul liber de la sfârşitul săptămânii sau la ocazii mari. În unele ţări, alcoolul este considerat ca un principal responsabil de numeroase tulburări a ordinii publice şi de ordin sanitar, pe când în altele, “alcoolismul” este singura problemă condamnabilă.

În anul 1990, procentul băutorilor cotidieni în ţările din Europa occidentală în rândul populaţiei în vârstă de peste 18 ani este următorul: Italia stă în frunte, cu un procentaj de aproape 45%; urmează Portugalia, cu un procent de peste 30%, apoi Franţa cu peste 25% băutori cotidieni. Majoritatea ţărilor se situează între 15-20% de băutori cotidieni, excepţie făcând ţările nordice (Irlanda, Finlanda, Suedia şi Norvegia), care au un procentaj de sub 5% de băutori cotidieni.

În timpul adolescenţei, copiii devin foarte independenţi şi sunt influenţaţi în mai mare măsură de prietenii lor, de vedete şi sportivi idealizaţi, decât de familie. Publicitatea şi imaginile vehiculate prin presă au în egală măsură un impact important asupra adolescenţilor.

Adolescenţii trec printr-o fază dificilă, plină de stress. Experienţele negative survenite din conflictele cu părinţii, îi pot determina pe unii să devină mari consumatori de alcool şi alte droguri. Marea majoritate a consumatorilor se deprind cu aceste obişnuinţe pe parcursul adolescenţei.

Consumul mare şi repetat de alcool, timp mai îndelungat, duce la instalarea dependenţei biochimice a consumatorului de alcool. Prima etapă în acest proces este consumul experimental, când tinerii experimentează efectele alcoolului sau a altor substanţe toxice. Majoritatea tinerilor vor încerca anumite tipuri de droguri, cele mai răspândite şi mai accesibile. Alcoolul este substanţa cea mai frecvent folosită în acest stadiu. Stadiul experimental a fost descris ca momentul în care tinerii învaţă să experimenteze o senzaţie euforică, consumând un drog, precum alcoolul. Cei care experimentează, încep să înveţe care este raportul dintre două droguri şi intensitatea efectelor. Deseori au o experienţă negativă, care pe unii îi determină să nu mai consume. Mulţi dintre aceştia, însă, vor continua să consume, trecând astfel, la următorul stadiu: consumul regulat.

Folosirea regulată este caracterizată printr-un anumit autocontrol asupra frecvenţei şi dozei drogului. Cei care o folosesc, ştiu cum să obţină starea euforică. Motivele pentru care aleg drogurile, pot fi variate. Consumul are loc, de obicei, într-un context social. La acest nivel, cel care foloseşte droguri, este capabil să decidă dacă vrea sau nu să consume droguri, într-o anumită situaţie.

Trebuie amintit faptul că elevii trec deseori peste limită, atunci când consumă alcool. Statisticele generale asupra colegiilor din S.U.A., arată că mulţi elevi beau cel puţin cinci pahare de băutură la o petrecere, ceea ce nu este tocmai obişnuit.

 

În următorul stadiu, preocuparea pentru consum şi motivaţia consumatorului, încep să capete importanţă. Dacă în stadiile anterioare, tinerii experimentau senzaţii euforice, dorind să se simtă bine, acum iau droguri pentru a reduce sau elimina necazurile, care de cele mai multe ori, sunt consecinţele consumului lor. Dacă tânărul n-ar fi băut în mod regulat un timp mai îndelungat, nu s-ar fi instalat obişnuinţa. În acest stadiu, indivizii se îneacă în alcool sau droguri, tocmai pentru a scăpa de aceste emoţii negative. Este un refugiu nesănătos, anormal din privinţa unor stări fireşti.

În acest stadiu, situaţiile servesc ca pretext atitudinii pe care o are consumatorul. Ele pot fi exterioare sau interioare. Situaţiile interioare sunt stările de anxietate, nervozitate. Dorinţa de a folosi un drog în aceste situaţii, poate să se nască automat. Situaţiile exterioare pot fi: petrecerile (pentru unii, termenul de „petrecere”, a devenit sinonim cu a te îmbăta), întâlnirea cu prietenii după orele de şcoală (distracţia constând în consumul de alcool).

În general, cantitatea consumată creşte la acest stadiu. Tinerii beau la petreceri, cantităţi mult mai mari decât de obicei, bravând. Procedând astfel, în timp, tind să devină alcoolici. Din ce în ce mai multă energie se consumă, în cazul lor, în organizarea unui stil de viaţă petrecăreţ. Ceea ce contează în primul rând, este ca să aibă alcoolul la îndemână. Ei sunt cei care se asigură că la petrecere este băutură din plin. De aici, şi adoptarea termenului de „preocupare pentru consum”, pentru acest stadiu.

Consumul îndelungat şi excesiv de alcool, duce la apariţia dependenţei chimice, stadiu în care începe să apară o deteriorare continuă în toate ariile vieţii individului. Aceasta se manifestă sub aspectul diferitelor forme de epuizare fizică, precum şi printr-o stare de durere emoţională cronică. În acest stadiu, motivul pentru care beau sau se droghează, este acela că încearcă să se simtă normal.

Deşi sunt identificate stadii distincte, este greu de decis cu precizie în care stadiu se situează tinerii. Nu se pot încadra întotdeauna cu exactitate într-o anumită categorie. Cu siguranţă, adolescenţii par a fi mai degrabă, nişte consumatori care experimentează.

Deşi culturile sunt foarte diferenţiate în interiorul Regiunii Europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numeroşi tineri cresc în mediu unde este normal să se bea alcool. În mediul cultural care permite consumul unei butelii de vin în repausul de prânz sau într-o cârciumă, câteva pahare după lucru, acest fapt este general recunoscut ca o ocupaţie legitimă şi agreabilă. În numeroase culturi, alcoolul este un ingredient esenţial de mari ocazii şi un ajutor la nivel personal şi în societate.

De altfel, eventualele efecte protectoare ale unei consumaţii moderate de alcool, contra bolilor cardiace, au făcut obiectul unor mai multe discuţii. Noţiunea de alcool cu proprietăţi terapeutice, nu este nouă; de mult timp se obişnuieşte să se servească vin roşu, copiilor, la micul dejun, în câteva regiuni rurale ale Greciei.

Numeroase persoane consumă alcool, fără efecte negative aparente. Cu toate acestea, consumul mare de alcool, este prejudiciabil pentru tine însăţi, ca şi pentru alţii. În cazurile mai grave, un consum excesiv de alcool poate avea consecinţe fatale; în esenţă, duce la boli de ficat, se instalează dependenţa şi efectele toxice ce decurg din acest fapt. În Regiunea Europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numeroasele decese atribuite bolilor de ficat variază considerabil, dar sunt în general, mai crescute în ţările din sudul Europei, cu toate că aceste decese diminuează la cele mai multe grupe de vârstă, după sfârşitul anilor ’60. Norvegia, Olanda şi Regatul Unit au înregistrat o creştere a ratei mortalităţii, care, cu toate acestea, rămâne inferioară celei din ţările Europei meridionale, orientale şi centrale. În 1992, rata mortalităţii prin ciroză, se situa între un minim de 2,9 %000 în Irlanda şi un maxim de 54,8%000 în Ungaria. Preferinţa naţională pentru o băutură, nu are raport cu incidenţa: ţările consumatoare de bere sau vin, figurează printre cele cu rata mai mare.

Cele mai multe consecinţe nefaste ale abuzului de alcool, sunt legate de efectele conjugate cu intoxicaţia, accidentele şi problemele sociale şi juridice. Pentru a face faţă acestor probleme imediate şi a preveni alte consecinţe negative viitoare, este important de a controla consumul de alcool la tineri şi de a pune în aplicare strategii adecvate, în materie de educaţie şi politică publică.

Anchetele scot în evidenţă cel mai des că, cei mai mulţi tineri au gustat deja o băutură alcoolică, cel puţin o dată înainte de vârsta de 18 ani. De exemplu, o anchetă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii asupra atitudinii copiilor de vârstă şcolară faţă de sănătate, a examinat prevalenţa experimentelor în sânul a trei grupe de vârstă: 11, 13 şi 15 ani, în 1989-1990. Această anchetă a scos în evidenţă că doar o foarte mică parte dintre ei n-au gustat nici o dată alcool, până la vârsta de 15 ani. Pe ansamblul grupelor de vârstă, şcolarii galezi şi scoţieni au fost cei mai mulţi care au declarat că au gustat alcoolul, iar elevii norvegieni au avut cel mai mic procentaj de experimente. În această grupă de vârstă (sub 15 ani), diferenţa între copiii diferitelor ţări, n-a fost prea mare. Dintre cele 11 ţări pentru care Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii dispune de date comparabile (Austria, Belgia, Canada, Spania, Finlanda, Ungaria, Norvegia, Polonia, Suedia, Scoţia şi Ţara Galilor), singura Norvegia a înregistrat o prevalenţă de experimente, inferioară a 90%.

În ce priveşte diferenţele între sexe, băieţii care au experimentat alcoolul până la vârsta de 11 ani,sunt mai numeroşi decât fetele, dar diferenţa devine foarte mică până la vârsta de 15 ani. Numeroase alte studii, confirmă această tendinţă. Există o mare diferenţă între sexe, în ceea ce priveşte cantitatea de alcool consumată în întreaga lume, băieţii de vârstă mai mare beau întotdeauna mai mult decât fetele de aceeaşi vârstă.

De altfel, ancheta Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a examinat consumul de alcool săptămânal, pe vârste şi sexe. Procentajul băuturilor săptămânale a fost relativ scăzut la vârsta de 11 ani, la copiii interogaţi, dar sensibil mai ridicat la grupa de 15 ani. Procentajul băieţilor de 15 ani ce beau cel mult o dată pe săptămână, este de 10% în Polonia, până la 47% în Ţara Galilor, cele mai multe ţări situându-se între 32% (Scoţia) şi 42% (Spania). Fetele erau mai puţin înclinate să bea cel mult o dată pe săptămână, dar, ca şi pentru băieţi, prevalenţa creşte cu anii de vârstă. La vârsta de 15 ani, copiii interogaţi din Ţara Galilor şi din Spania, erau aproape de 10 ori mai numeroşi cei care afirmau că beau în fiecare săptămână, decât cei din Polonia (35%, 29% şi respectiv 3%).

Un studiu transnaţional efectuat în 1990 de Comunitatea Europeană (C.E.) asupra consumului de alcool şi tutun, la copii în vârstă de 11 la 15 ani, acoperă în parte, acelaşi câmp ca şi studiul O.M.S. El a cuprins Germania, Belgia, Danemarca, Spania, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Regatul Unit. Acest studiu a făcut să reiasă că tinerii din Italia şi Grecia sunt cel mai mult înclinaţi să bea în fiecare săptămână şi tinerii din Irlanda sunt cel mai puţin înclinaţi. Numai 2% din băieţii irlandezi şi 1% din fetele irlandeze între 13 şi 15 ani, au declarat acest consum săptămânal. Un studiu irlandez efectuat în 1990, a stabilit că 23% din tinerii de vârstă medie 15 ani interogaţi, beau o dată sau de 2 ori pe săptămână.

Studiul Comunităţii Europene a confirmat că, obiceiul de a bea săptămânal, a crescut considerabil cu vârsta, şi că fetele au tendinţa să bea mai puţin decât băieţii. În plus, nici unul din cele două studii transnaţionale, n-a constatat prevalenţa consumului cotidian de alcool.

Rezultatele anchetei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, reliefează că nu sunt prea rare cazurile de beţie. La vârsta de 15 ani, 24-70% din fete şi 42-74% din băieţi, au declarat că au fost beţi mai puţin de o dată. Aceştia sunt tinerii polonezi care declară mai puţine experienţe de beţie, iar tinerii galezi au declarat cele mai multe experienţe. Prevalenţa creşte odată cu vârsta.

Ţările necuprinse în studiul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, au o situaţie a rezultatelor similară. De exemplu, tinerii sloveni de 14-15 ani, aproape jumătate au fost deja beţi. Pentru unii tineri, beţia este rezultatul unui consum excesiv, neintenţionat şi fără experienţă. Pentru alţii, aceasta este un scop în sine, care poate fi simptomatic la problema alcoolului. Mulţi oameni tineri, nu consideră că îmbătarea din când în când, poate fi nefastă.

Multe studii, însă, arată că proporţia abstinenţilor creşte în numeroase ţări, cum sunt Germania şi Suedia. Datele disponibile, cu privire la nivelul consumului de alcool, sunt dificil de a le compara, dar, unele ţări, cum sunt Olanda şi Spania, au constatat o creştere a acestui nivel.

Consumul de alcool în rândul tinerilor are numeroase şi variate motive. Acestea se diferenţiază în funcţie de circumstanţele personale şi sociale. Printre cele mai comune motive sunt citate: dorinţa integrării sau teama de a fi altfel, plictiseala, gustul agreabil al alcoolului şi impresia că se simt mai sociabili dacă beau. În acelaşi timp, mulţi tineri nu aşteaptă să invoce un motiv specific, ceea ce lasă să se presupună intervenţia numeroaselor influenţe, foarte probabil legate de un comportament social normativ.

Cei mai mulţi tineri beau în grupul de prieteni, alcoolul făcând parte, în general, din socializare. Muzica, dansul, sportul, o ocazie festivă sau pur şi simplu o conversaţie, sunt deseori primul scop de întâlniri, la care alcoolul constituie un ingredient esenţial sau secundar. Invariabil, membrii grupului, beau pentru motive diferite şi caută, în egală măsură, diferite efecte, deşi unul din motivele esenţiale ar fi, probabil, ideea că toată lumea bea. La aceşti băutori, beţia este rareori premeditată, dar nu rară.

Alţi tineri, din contră, beau mult şi frecvent, cu scopul de a se îmbăta.

Perceperea acestor factori variază în interiorul Regiunii Europene şi în funcţie de tradiţii şi practicile din fiecare ţară. Dacă nu există profilul riscului universal pentru tinerii consumatori de alcool, cercetătorii citează numeroşi factori, în funcţie de perspectivele lor teoretice.

 

Printre numeroşii factori sociali, demografici, psihologici şi de mediu social, figurează următorii:

  • cunoaşterea şi experienţa anterioară de alcool;
  • altă atitudine în raport cu sănătatea, legată de modul de viaţă;
  • predispoziţia personală sau psihologică, cum ar fi strategia proprie, în căutare de senzaţii;
  • motivare pentru consum sau abstinenţă;
  • automedicaţie;
  • sex;
  • religie;
  • curiozitate, plictiseală;
  • presiuni sau consumul partenerilor;
  • consumul şi atitudinea părinţilor,
  • relaţiile cu părinţii;
  • consumul de către fraţi şi surori;
  • presiuni exercitate sau imagini comunicate de către mass-media;
  • situaţia socio-economică a familiei;
  • frecventarea discotecilor şi a altor localuri publice de recreiere;
  • bani de buzunar;
  • preţ şi disponibilitate de alcool;
  • perceperea valorilor de parteneri şi norme socio-culturale;
  • alţi factori istorici, culturali, politici şi economici, proprii unor ţări sau regiuni.

În mod cert, tinerii suferă consecinţele consumului lor de alcool. Deşi proporţia adolescenţilor care se consideră băutori este, probabil, diminuată, datele obţinute asupra gradului de consum, indică o creştere globală.

Beţia şi un consum forte şi frecvent de alcool sunt asociate la o proporţie considerabilă de accidente şi infracţiuni în ordinea publică. În aparenţă, simptomele fizice ale beţiei şi consecinţele sale sunt adesea, dificil de măsurat. Chiar dacă o persoană a băut mult, nu se ştie totdeauna până la ce punct alcoolul este responsabil pentru o problemă ivită.

Indivizii reacţionează diferit la aceeaşi cantitate de alcool, în funcţie de factori ca: mediul fizic şi social, durata episodului de consumare şi ingestia anterioară de alimente. În ciuda acestora, consumul mare de alcool şi beţia sunt asociate la numeroase atitudini antisociale şi delictuale din partea tinerilor.

Rezumând principalele tipuri de probleme legate de o consumaţie neadecvată de alcool la tineri, acestea sunt următoarele:

  • simptome ca: cefalee, diaree, pierderi scurte de memorie, alterarea temporară a lucidităţii;
  • scăderea rezultatelor şcolare, pe timp scurt sau lung;
  • dispute, certuri;
  • alte comportamente violente, delictuale sau atentate la ordinea publică;
  • impulsivitate;
  • accidente cauzatoare de răni sau moarte;
  • schimbări de comportament;
  • otrăviri accidentale;
  • înclinaţie spre alte comportamente potenţial periculoase, cum ar fi relaţiile sexuale fără protecţie sau experimenta-rea drogurilor;
  • probleme familiale şi/sau sociale, legate de alcool.

Mai multe guverne au luat măsuri pentru reducerea riscurilor, promulgând legi care restrâng consumarea alcoolului. Scoţia, de exemplu, are restricţii în ceea ce priveşte transportul, vânzarea şi consumarea alcoolului la manifestările sportive, ca şi în trenuri, autobuze care transportă spectatori spre aceste manifestări sportive.

Astfel, beţia publică a fost decriminalizată într-o mare măsură; persoane care înainte puteau fi inculpate pentru tulburarea ordinii publice, sunt acum dirijate spre serviciile de sfaturi sau de tratamente specializate în problemele alcoolului.

La toate grupele de vârstă, cea mai mare parte a tinerilor care beau nu absorb decât mici cantităţi de alcool. Totuşi, o parte importantă bea de o manieră excesivă, şi această proporţie se pare că este în creştere cu vârsta. La tineri, majoritatea problemelor nu sunt legate de dependenţa alcoolică, nici măcar de o mare consumaţie cronică, ci de efectele secundare nocive ale unei beţii acute. Se poate spune că tinerii nu fac decât să reflecte popularitatea şi acceptabili.-tatea alcoolului per ansamblul societăţii. Totuşi, alcoolul poate cauza probleme care afectează persoana şi colectivitatea, dacă este consumat de o manieră nepotrivită.

Din cauza popularităţii persistente, alcoolul va continua să seducă copiii şi adolescenţii. Trebuie, deci, dată prioritate politicilor şi unei educaţii care încurajează atitudini potrivite în această privinţă.

În acest sens, se remarcă preocupările deosebite ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în elaborarea unor politici şi strategii de sănătate publică.

Politica publică este constituită din suma deciziilor care dau formă societăţii. Ea oferă un cadru pentru dezvoltarea, de exemplu, a managementului macroeconomic şi a serviciilor de sănătate. Defineşte gama de opţiuni din care persoanele particulare şi organizaţiile pot să aleagă şi influenţează astfel, în mod direct, mediul înconjurător şi stilul de viaţă.

Politica sanitară se referă de obicei în mod specific la măsurile de îngrijire medicală, dar sănătatea este influenţată de o gamă largă de decizii politice, nu numai de cele referitoare la domeniile medical sau sanitar. O adevărată politică sanitară, trebuie să ofere un cadru pentru acţiunile de promovare a sănătăţii în economia generală a comunităţii.

În 1986, Charta de la Ottawa pentru Promovarea Sănătăţii a stabilit clar că sănătatea este influenţată de o multitudine de decizii politice.

Este necesar ca la toate nivelurile de politică publică, să existe o preocupare pentru sănătate şi echitate.

În multe ţări, strategia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind sănătatea pentru toţi, asigură o bază pentru politica sanitară. Un element central al strategiei este stabilirea de obiective de sănătate. Modul în care acestea pot fi realizate variază, dar în fiecare ţară acest lucru se face în concordanţă cu cunoştinţele epidemiologice.

Obiectivul unei politici publice sănătoase este să promoveze sănătatea, adică să ajute populaţia pentru ca aceasta să aibă un control sporit asupra propriei sănătăţi şi posibilitatea de a o îmbunătăţi. Este, de asemenea, esenţial să se creeze un mediu favorabil, care să sprijine şi să întărească acţiunea comunitară, să dezvolte capabilităţile personale şi să reorienteze serviciile de sănătate.

  1. Fabre şi Th. Krafft au afirmat că: „dacă secolul al XIX-lea a fost pentru medicina diagnosticului, secolul al XX-lea este al terapeuticii, secolul al XXI-lea va fi al profilaxiei”. În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat încă de la sfârşitul deceniului al 8-lea al secolului XX şi continuând în deceniul al 9-lea, numeroase programe înglobate într-unul general, denumit „Sănătate pentru toţi”, care include măsuri de limitare a riscurilor pentru sănătate. Câteva din aceste programe ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sunt: „Şomaj, sărăcie şi starea de sănătate”, „Educaţia publică şi informaţia pentru sănătate”, „Promovarea stării de sănătate”, „Fumatul”, „Prevenirea şi controlul abuzului de alcool şi droguri”.

În raportul „Componentele ştiinţelor sociale în programele Biroului Regional European al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii” este specificat că: „un program, pentru a încuraja starea de bună sănătate, trebuie să fie îndreptat către determinantele felului de trai şi condiţiile de viaţă (individual şi în colectivitate), specialişti din interiorul şi din afara serviciilor de sănătate, guvern şi politicieni, patroni şi industrie”. Este o condiţie sine-qua-non de reuşită a promovării stării de sănătate, ca fiecare din aceste grupuri să recunoască contribuţia şi responsabilitatea ce îi revine pentru menţinerea stării de sănătate. Mai mult, ei trebuie să considere sănătatea ca o resursă valoroasă.

Sănătatea depinde de numeroşi factori socio-economici, demografici, de mediu şi alţii; modificările în acest domeniu au un impact în starea de sănătate a populaţiei. Cu toate acestea, diferenţele existente între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, este posibilă relevarea certă a tendinţelor comune către o influenţă asupra strategiilor de sănătate publică, identificarea problemelor de sănătate prioritare şi alocaţia de resurse.

Se constată că s-a stabilizat sau a diminuat consumul de alcool în vest, dar creşte în est de o manieră spectaculară, unde un număr mare de decese prin boli cardio-vasculare, sunt cauzate de intoxicaţia cu alcool.

Numeroase state membre au luat ca model „Planul de acţiune european de luptă împotriva alcoolismului şi noua Chartă europeană pentru elaborarea politicii şi programului lor de acţiune în acest domeniu”.

În întreaga lume, experienţa demonstrează că nu este posibilă reducerea masivă a consumului de alcool şi consecinţele lui prin măsuri limitate, cum ar fi educaţia, tratamentul sau reducerea de ofertă. O politică de reglementare a alcoolului, axată pe sănătate, trebuie deci, să aplice într-o manieră echilibrată, cele cinci strategii de promovare a sănătăţii, enunţate de Charta de la Ottawa:

  • să se conceapă politici publice favorabile sănătăţii;
  • să se creeze medii favorabile sănătăţii;
  • să se sporească acţiunile în colectivităţi;
  • să se dezvolte competenţe personale;
  • să se reorienteze serviciile de sănătate.

Planul de acţiune european împotriva alcoolismului, aprobat în septembrie 1992 sub forma unui ansamblu de structuri şi principii directoare prin reprezentanţi ai statelor europene membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este bazat pe principiile Chartei de la Ottawa.

Conceperea de politici publice favorabile sănătăţii, trebuie înscrise în ordinea de zi a tuturor sectoarelor şi eşaloanelor responsabile pentru reglementarea consumului de alcool. Această preocupare trebuie oglindită în luarea de decizii, mai cu seamă în următoarele domenii:

  • politica agricolă referitoare la producţia de vin şi bere;
  • reglementarea producţiei şi comercializarea băuturilor alcoolice;
  • taxarea pe alcool;
  • vânzarea pe piaţă şi importarea de vin, bere şi băuturi spirtoase;
  • prevenirea accidentelor de circulaţie, de muncă şi domestice;
  • sisteme de protecţie socială şi aparat de justiţie criminalistic, pentru a face faţă problemelor legate de alcool.

Crearea de medii favorabile sănătăţii, înseamnă că se pot introduce diverse măsuri în şcoli, locuri de muncă, locuri publice şi private, în familie, în spaţii destinate justiţiei şi alte medii, cu scopul de a scăpa de alcoolism, de a influenţa reducerea consumului şi de a veni în ajutorul persoanelor cu probleme de alcoolism.

A fost elaborată o strategie care vizează influenţarea colectivităţilor, asociaţiilor, stabilimentelor, administraţiilor municipale şi locale, de a utiliza resursele lor pentru a crea medii favorabile sănătăţii, de a controla oferta şi consumul de alcool şi de a spori participarea maselor la lupta antialcoolism.

Strategia de a dezvolta competenţe personale, constă în a propune informaţii şi o educaţie pentru sănătate, în problema consumului de alcool şi a consecinţelor lui.

Aceste acţiuni se pot desfăşura în şcoli, la domiciliu, la locul de muncă şi alte medii. Circuitele educative, profesionale, comerciale şi voluntariatele sunt completate şi de contribuţia organizaţiilor nonguvernamentale de întrajutorare şi de ajutor social, care au un rol important.

Pentru reorientarea serviciilor de sănătate, este dezvoltat rolul promotor şi mediator al serviciilor primare de sănătate, în materie de luptă antialcoolism şi, de asemenea, depistarea persoanelor cu risc, ajutându-le să-şi reducă consumul de alcool.

În numeroase ţări, oamenii politici dezbat aproape în permanenţă, necesitatea abolirii sau instituirii diferitelor măsuri de reglementare a alcoolului. Mijloacele utilizate pentru a pune în aplicare aceste reglementări, variază de la o ţară la alta şi se pot combina între ele:

  • instituirea unei responsabilităţi speciale producătorilor, comercianţilor de alcool, vizând prevenirea pierderilor legate de acesta;
  • interdicţia servirii sau vânzării de alcool unor persoane în stare de ebrietate sau diverselor alte categorii de persoane;
  • fixarea unei vârste minime legale pentru cumpărarea şi consumarea de alcool;
  • restricţii cu privire la locuri, timp şi metode de vânzare sau consum de alcool;
  • taxarea;
  • măsuri care să reglementeze subvenţionarea şi taxele aplicabile la producerea de materii prime, la transformarea, la comercializarea acestira;
  • concesionarea licenţelor pentru producerea şi comercializarea de alcool;
  • instituirea monopolului de stat pe diferite componente de producere şi comercializare;
  • interdicţia totală sau parţială.

Beţia în locuri publice este ilegală în numeroase ţări, ca şi la locul de muncă. În cursul ultimelor decenii, ţările industrializate au introdus restricţii la conducerea autovehiculelor în stare de ebrietate. Limitele de alcoolemie fixate de unele ţări europene în materie de conducere de automobile sunt variabile.

Politicile de reglementare care suscită deseori o rezistenţă din partea unor producători de alcool, este tentant să fie fondate pe strategii care nu întâmpină, în afara sectorului sănătăţii (educaţie, tratament şi acţiuni voluntare), nici o opoziţie din partea unor grupuri de interes puternice.

În realitate, este foarte greu de a distinge impactul unei măsuri de impactul altor măsuri şi evenimente. Mulţi cercetători au remarcat că, o măsură izolată, nu poate fi la fel de eficace, ca atunci când ea este inserată într-o politică globală, care asociază diferite măsuri şi strategii. De exemplu, educaţia pentru sănătate, care pare a nu avea decât un impact direct limitat asupra consumului de alcool şi asupra consecinţelor lui, poate, în acelaşi timp, influenţa câştigarea adeziunii în vederea aplicării altor măsuri de luptă împotriva alcoolismului.

Investiţia în tratamentul alcoolismului nu împiedică să crească numărul persoanelor dependente de el. Totuşi, politicile de prevenire riscă să piardă toată credibilitatea, dacă se neglijează tratarea persoanelor alcoolice. Intervenţia colectivităţii pentru a preveni în mod eficace problemele legate de alcool, trebuie să se sprijine pe alte strategii de prevenire. Această intervenţie este necesară pentru a influenţa evoluţia atitudinii publicului, referitor la consumul de alcool, consecinţele lui şi politicile aplicate. În acelaşi timp, rezultatele mai multor proiecte au arătat că intervenţia colectivităţii nu este eficace, dacă nu este acompaniată şi de alte măsuri preventive.

În numeroase ţări, sunt percepute taxe pe alcool, care ajung în bugetul de stat, de unde o parte se întoarce prin finanţarea de acţiuni de promovare a sănătăţii. Deci, în mod indirect, producătorii de alcool, finanţează acţiunile de promovare a sănătăţii (combaterea alcoolismului şi a consecinţelor lui, tratamentul). În alte state, cum sunt cele nordice, producerea alcoolului este monopol de stat, şi din venitul adus, se investesc anumite procente în acţiuni pentru promovarea sănătăţii.

Toate ţările industrializate au promulgat, sub o formă sau alta, o legislaţie referitoare la băuturile alcoolice. Alcoolul nu este un produs compatibil cu alte produse; el rămâne considerat ca un produs particular.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *