duminică, aprilie 20G2G - Get 2 Gether

🔗 Conectează-te cu Noi

🌿 Hai pe Facebook! 📘 Alătură-te Grupului ▶️ Urmărește pe YouTube

Cu salarii de mizerie, soldații români nu își riscă viața într-un eventual război

TRIMITE PRIETENILOR

Un articol apărut în Glasul Aradului nu demult despre problemele cu care se confruntă unitatea militară din orașul nostru în ceea ce privește exodul de personal și tinerii care demisionează pentru o carieră în civilie a dat un impuls și altor jurnaliști de la nivel național pentru a se documenta pe acest subiect. Problemele invocate de soldați ar fi din cauza unor nemulțumiri legate de modul în care sunt tratați, dar și din motive personale. O mare parte din vină pentru dezertările masive o constituie, desigur, apropierea conflictului din Ucraina, care ar putea escalada.
Deși au existat unele voci critice din interiorul sistemului la adresa articolului nostru, acesta a scos la iveală și alte probleme din Armata României, iar alți jurnaliști au început la rândul lor documentarea și realizarea unor articole pe tema acestui subiect.

Militarii s-au săturat să piardă șirul orelor suplimentare neplătite, să aibă câte două sau chiar trei locuri de muncă doar pentru a avea un trai decent. Astfel că, în prezent, în contextul conflictului armat de la graniță, Armata se confruntă cu un exod de personal; semnalele din rândul militarilor arată că tot mai mulți tineri părăsesc sistemul, la doar câteva luni de la angajare, din cauza salarizării deficitare, scriu cei de la CugetLiber.ro.

„Dintre cei 68.500 de militari activi ai Armatei, soldații, cei aflați la baza ierarhiei militare, cei pe profesionalism și disciplina cărora se bazează succesul misiunilor armatei la pace și pe timpul acțiunilor militare din țară și de peste hotare, au ajuns să fie astăzi «cenușăresele societății». Mai prost plătiți decât o femeie de serviciu de spital, ei primesc o soldă echivalentă cu salariul minim pe economie… de fapt, fiind plătiți la nivelul anului 2009” – a declarat Manuel Vlăduț, președinte interimar al Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații, potrivit aceluiași site.

​În România, salariile soldaților profesioniști fără grad (Soldați și Gradați Profesioniști – SGP) au fost actualizate în mai 2024, conform datelor furnizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN). Astfel, venitul lunar net al unui SGP la angajare era de 4.399 lei, compus dintr-o soldă netă de 3.345 lei și o normă de hrană de 1.054 lei. Venitul maxim lunar net pentru un SGP putea ajunge la 5.765 lei, cu o soldă netă de 4.711 lei și aceeași normă de hrană. Venitul mediu lunar net al unui SGP era de aproximativ 5.082 lei, incluzând o soldă netă de 4.082 lei și norma de hrană. ​

Pe lângă aceste venituri, soldații beneficiază de diverse drepturi suplimentare, precum norma de echipare, indemnizații de transport, chirie (cu posibilitatea transformării în plata unei rate pentru achiziționarea unei locuințe), drepturi de detașare, de misiune, decontarea transportului pentru concediul de odihnă, vouchere de vacanță și servicii medicale. De asemenea, este în curs de reglementare o majorare a soldei de funcție de până la 30% pentru personalul angajat în unități aflate în proces de menținere și consolidare a capacității operaționale. ​digi24.ro

Pentru cei interesați de o carieră în armată, procesul de recrutare și selecție implică parcurgerea unor probe fizice, psihologice și medicale. Într-o campanie recentă, din 6.448 de candidați, doar 40% au fost admiși, majoritatea fiind respinși la evaluarea fizică. Nivelul de dificultate al acestei probe este considerat mediu, incluzând un traseu utilitar-aplicativ și o alergare de rezistență pe 2.000 de metri. ​

Pentru a atrage și menține personal calificat, MApN oferă beneficii competitive și oportunități de dezvoltare profesională, asigurând totodată condiții adecvate pentru desfășurarea activităților specifice.


TRIMITE PRIETENILOR