Definiția mincinoasă a ”marxismului cultural” – un concept utilizat de către mediile conservatoare și de extremă dreapta, preponderent americane, conform cărora ”Școala de la Frankfurt” și alți gânditori politici de stânga, se află la originea unui complot care vizează distrugerea culturii occidentale prin promovarea ”teoriei critice”. Potrivit aceleiași abordări, conceptul este folosit și dezvoltat de către gânditori ca William S. Lind, Pat Buchanan, Paul Weyrich iar abordarea sa contemporană a fost inițiată de Michael Minnicino într-un eseu publicat în anul 1992. Deci, iată cum niște gânditori de dreapta și conservatori au inventat un concept cu o puternică conotație emoțională (”marxism”!), pentru a combate niște teorii și politici de stânga!
Adevărul!
Publicau lucrarea ”Manifestul Partidului Comunist”, lucrare pe care se bazează doctrina comunistă, care propovăduia unirea tuturor muncitorilor, dincolo de granițele statelor naționale (”Proletari din toate țările, uniți-vă!”), pentru a lupta împreună împotriva dușmanului comun – capitaliștii și capitalismul – pentru a instura o nouă ordine politică și economică mondială – comunismul, bazat pe proprietatea monopolistă de stat asupra economiei. Profeția nu numai că nu s-a împlinit, dar în timpul primului război mondial, proletarii s-au dovedit a fi loiali națiunilor lor, valorilor societății în care trăiau și credinței în Dumnezeu, luptând unii împotriva altora, fără nici o ”conștiință de clasă” care, potrivit doctrinei marxiste, ar fi trebuit să-i impiedice, în numele ”interesului comun” – lupta împotriva burgheziei.
De ce nu s-a împlinit?
Pentru că, doctrina comunistă, destinată proletarilor, care erau singurii ei beneficiari, nu a putut fi internalizată și materializartă la nivelul acestei clase, din simplul motiv că proletariatul secolului al XIX-lea și al începutului de secol XX, nu aveau nici capacitatea intelectuală și nici deschderea necesară pentru așa ceva. Păstrătorii și purtătorii idealului comunist au fost intelectualii, seduși de această frumoasă construcție teoretică care se sprijinea pe premise la care intelectualii erau deosebit de sensibili – egalitatea dintre oameni, exploatarea omului de către om (care neagă egalitatea), echitate și dreptate socială. Dar, numai cu suportul intelectualilor idealurile comuniste, marxismul, ar fi rămas doar la nivelul bibliotecilor.
Marea finață mondială – Wall Street – interesată de comunism.
Mai era nevoie și de un sprijin concret, material și, culmea, el a venit tocmai de la cei mai mari profitori ai orânduirii capitaliste – Marele capital financiar (”The Trust of Money”), concentrat, în acea perioadă (sfârșit de secol XIX și început de secol XX) în New York, pe Wall Street. ”The Trust of Money” nu se mai mulțumeau cu câștigurile pe care le asigura mecanismul economiei de piață capitaliste, unde ”jucătorii” erau modești ca putere economică și anvergură. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă, așa cum spunea Marx, mijloacele de producție, prin revoluție comunistă, ar trece în mâna statului. Un stat proprietar a tot ceea ce înseamnă mijloace de producție și resurse naturale poate fi un adevărat partener de afaceri pentru marele capital financiar, mai ales că guvernele pot fi ”controlate” tot prin forța banului.
Consecința.
Încă de la începutul secolului XX, ”The Trust of Money” plănuia revoluții în câteva mari state, cu importante resurse, care să permită instaurarea monopolului de stat asupra economiei. Cine ar fi trebuit să constituie forța revoluționară? Evident, proletariatul. Doctrina marxistă se potrivea excelent intereselor marelui capital financiar din acea perioadă. Primul plan concret, în acest sens, a fost făcut de marele bancher Andrew Carnegie și el viza, în primul rând, Rusia, cu imensele ei bogății naturale fiind, în același timp, și statul cel mai vulnerabil din punct de vedere social. În 1905, planul este pus în aplicare, și cu implicarea directă a lui Iacob Schiff (un mare bancher, 1847 – 1920), este finanțată prima revoluție rusă, soldată însă cu un eșec. În acea perioadă, fără însă nici o legătură cu revoluția rusă, ”Trustul” a mai finațat revoluția lui Pancho Villa în Mexic și pe cea a lui Sun Yat Sen, din China.
Primul război mondial a încurcat planurile ”sindicatului bancherilor internaționali” (Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip), dar a creat și oportunități. Germania, aflată în război cu Rusia, era și ea interesată de o revoluție bolșevică, care ar fi scos Rusia din război. Lenin, exilat în Elveția de către Țar pentru uneltiri împotriva statului, ”arma” aflată în mâinle Germaniei. Troțki, exilat și el, se afla în Statele Unite, la dispoziția ”Trustului”
În februarie, 1917 are loc o revoltă populară și Țarul este arestat. Lenin este expediat de germani cu un treen special, iar Troțki, însoțit de cei 276 de luptători, vine la Petrograd cu vaporul ”Cristianja”. Până în noiembrie, cei doi reușesc să deturneze cursul revoluției burgheze aflate în desfășurare și să o transforme în revoluție bolșevică. Finațarea acestei mișcări a fost asigurată de bancherul Iacob Schiff, secondat de un alt mare bancher de pe Wall Street, Paul Warburg. Fratele acestuia, Max Warburg, și el bancher, era șefului serviciului secret german, cel care a asigurat transferul lui Lenin din Elveția la Petrograd.
La 25 octombrie/7 noiembrie, în urma unei lovituri de stat, bolșevicii preiau puterea la Petrograd. O zi mai târziu, prin ”Decretul asupra păcii”, Lenin a scos Rusia dn război.
Germania și-a atins obiectivul.
Finațarea bolșevicilor, pe tot parcursul războiului civil (7 noiembrie 1917-25 octombrie 1922) a continuat prin banca suedeză “NYA Banken”, condusă de bancherul promarxist Olof Aschberg. Colaborarea secretă a Wall Street-ului cu bolșevicii se va concretiza, după puci, printr-o serie de mari contracte: General Electrics, de pildă, va obține un contract fabulos pentru electrificarea Rusiei. La rândul său, Standard Oil Company, imperiul lui Rockefeller, cumpără 50% din campurile de petrol de la ruși, cu toate că oficial se spunea că au fost naționalizate. In 1927, Standard Oil, obține și dreptul exclusiv de vânzare a petrolului rusesc în ţările europene și construiește prima rafinărie din Rusia. Alte firme americane profitoare ale puciului bolsevic: Gillette, Du Pont, Harriman, Hammer, Singer, Harvester, Westing House, Ford, Caterpillar, General Electrics, dar și firmele englezesti Royal Dutch, Shell, Metro-Vickers, Birmingham Arms, Stery, Ferguson, firmele franceze Duverger, Schlumberger, Duralumin si firmele italiene Fiat, Nobile, Montefiore.
Imposibilitatea revoluției mondiale a proletariatului, pe care Lenin o recunoaște, naște ”marxismul cultural”
În Europa, așa cum programase The Trust of Money au mai izbucnit două revoluții bolșevice: în Germania (noiembrie 1918-august 1919) și în Ungaria (21 martie-6 august 1919), aceasta din urmă înfrântă de trupele române. Deci, teoria lui Lenin și dorința marei finanțe internaționale ne se putea împlini.
Marxismul cultural
În anul 1922, Lenin convoacă, la institutl ”Marx – Engels”, din Moscova, o reuniune a Kominternului (Internaționala Comunistă), la care Georg Lucács (intelectual comunist evreu ungur, fost ministru al culturii în scurta perioadă de existență a Republicii Bolșevice Maghiare și Willi Münzerberg (intelectual comunist german, primul președinte la Internaționalei Tineretului Comunist) își expun” Strategia de cucerire a Occidentului” prin înlocuirea ”marxismului economic”, care presupunea revolta violentă a proletarilor împotriva capitalismului, cu marxismul cultural”, la care se ajunge prin subminarea culturii occidentale și schimbarea sistemului de valori al acesteia. ”
Societatea comunistă nu va putea fi implantată în Occident decât numai după ce aceste ”popoare ale creștinătății” își vor schimba ”natura”, iar aceasta va fi posibil numai prin intermediul ”marxismului cultural”, a cărui obiective și modalități de acțiune le-a definit astfel: ”Să organizăm intelectualii și să ne servim de ei pentru a altera până la putrefacție valorile societății. Și atunci, după ce toate valorile au fost compromise, iar viața va deveni imposibilă, vom putea impune dictatura proletariatului”.
Willi Münzerberg (1889-1940)
În 1923, la Universitata din Frankfurt este înființată ”Școala de la Frankfurt”, de către un grup de intelectuali, membri ai Partidului Comunist din Germania – Georg Lucacs, Charles Reich, Theodore Adorno, Erich From, Wilhelm Reich, Max Horheimer, asistați de…Sigmund Freud, sub coordonarea lui Max Horheimer. Obiectivul: studierea cauzelor eșecului marxismului și să ofere alternative la teoria marxistă de până atunci.
Raționamentul:
1 .Popoarele europene au respins marxismul.
2 .Oare este o eroare în doctrină?
3 .Exclus! Eroarea se află în imaturitatea popoarelor.
4 .Deci trebuie să schimbăm mentalitatea popoarelor înainte de a prelua puterea.
Antonio Gramsci stabilește ”țintele” marxismului cultural –familia, religia, patriotismul, națiunea.”
Nici o țară occidentală fundamentată pe valorile creștine nu poate fi destructurată până când nu sunt eliminate aceste valori. Proletarii
se vor uni dar numai după ce ”marșul cel lung” (pătrunderea în cultură și modificarea reperelor culturale ale populației) se va încheia.
Pentru că, o popuație care gândește în termeni de familie, patriotism, Dumnezeu, națiune și țară este imposibil să adere la ideile politice marxiste. Deci acest sistem de gândire trebuia mai întâi distrus, atacat în fundamentele sale.”
Antonio Gramsci (1891-1927) primul președinte al Partidului Comunist Italian
Intelectual de elită
Continuatorul ideilor lui Gramsci, Luciano Pellicani afirma fără nici un echivoc: ”Baricadele din 1848 și lovitura de stat leninistă trebuie înlocuite cu procesul răbdător și metodic de cucerire a inimilor și sufletelor pentru valorile
comunismului …”
Luciano Pellicani (n. 1939),
Ascensiunea lui Hitler la putere oprește activitatea Școlii de la Frankfurt. În 1933 ”Școala” – după ce mai face câteva ”achiziții”
intelectualle de excepție: filosoful și sociologul Theodor Adorno, psihoanalistul Erich From și filosoful Herbert Marcuse. se mută la
Geneva (Elveția), pentru ca în 1935 să se mute, din nou, la New York, unde se afiliază Universității Columbia. De acum înainte, nimic nu va
mai tulbura actvitatea marxiștilor culturali. Dor războiul și consecințele sale imediate au amânat, cu un sfert de secol, ofensiva marxismului cultural asupra societății ”burgheze”.
Marxismul cultural a beneficiat de un val de simpatie al multor intelectuali occidentali, îndeosebi fraancezi și italieni, față de comunism. În anii 60 și 70 era o adevărată modă să fii ”de stânga” și un admirator al Uniunii Sovietice. Acest fenomen social a fost numit de Thierry Wolton, autorul lucrării ”Comunismul – Complicii”, drept un fenomen de ”orbire”, tot așa cum acum, același fenomen acționează astăzi în legătură cu comunismul din Venezuela și islamizarea Occidentului.
Ce se întâmpla în statele comuniste?
Tocmai aici valorile societății tradiționale erau cel mai bine protejate (familie tradițională, patriotism, națiune), mai puțin religia care, chiuar dacă a fost supsă unei opresiuni care a îmbrăcat și forme violente, nu a obținut rezultatul scontat decât în unele țări, cum ar fi Cehia, Ungaria, Bulgaria, în timp ce în altele, cum este cazul României și al Poloniei, rezultatul a fost aproape nul.
Fenomenul ateismului (în sensul de necredincios, pentru că termenul era folosit și de către credincuioșii unui cult pentru credincioșii unui alt cult) a apărut, ca doctrină filosofică în opera lui Rene Descartes (1595-1650) și a fost continuat de filosofi ca Baruch Spinoza (1632-1677), Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716) și Immanuel Kant (1724-1804). Ca fenomen social și politică de stat, ateismul este introdus de Revoluția franceză de la 1789 care, prin celebra ”Declarație a drepturilor omului”, a … suprimat dreptul la credința în Dumnezeu. Opresiunea a mers până la reprimarea fizică. În provincia Vendee a avut loc primul genocid din istorie, fiind asasinați cca. 117000 de oameni, pe motivul credinței în Dumnezeu. În locul lui Dumnezeu, revoluționarii au introdus cultul
”Rațiunii”, al Ființei supreme” și al ”Teofillantopiei”.
”Politically correct” – forma de exprimare politică a marxismului cultural.
”Marxismul cultural”, pentru a fi eficient, avea nevoie și de o cenzură mascată, care să anihileze opoziția firească a societății tradiționale. Astfel s-a ajuns, de fapt, la una dintre formele sale de manifestare – ”politically correct” (PC) sau ”politically correctness”. Inițiat după 1950 în SUA, în paralel cu masivului atac al marxismului cultural, acesta avea menirea de a evalua corectitudinea (gramaticală, morală și juridică) limbajului judiciar, administrativ și politic, privind dreptul constituțional sau civil. Mobilul era onorabil, considerându-se că anumite minorități trebuiau menajate, protejate de termeni considerați peiorativi și chiar avantajate (discriminare pozitivă). În scurt timp însă, sub presiunea ”intelectualilor organici”, ceea ce a pornit ca o ”cruciadă” în sprijinul politeții, a degenerat într-un motiv de conflicte și, ceea ce este mai răru, prin abdicarea în fața adevărului, a evidențelor, o
formă draconică de cenzură.
Câteva rezultate extreme ale ”Politically correct”:
NU! mamă și tată DA! părinte 1 și părinte2 ,
NU! ”Before/After Christ” și ”Anno Domini”(BBC) DA! ”Before/After Common Era”
NU! Negro DA! Blak, Afroamaerican, African-American
Nu! Invalid DA! Handicapat, persoană cu dizabiități, persoană cu nevoi speciale
Se trec sub tăcere, de către mass media, evenimerntele negative în care sunt implicați ”minoritari”, imigranți musulmani – tot ceea ce poate contrazice multiculturalismul.
NU! Țigan DA! Rom (de fapt prefixul care este legat de România, român, românesc) România a fost supusă celei mai aberante manevre de ”politically correct”, referitoare la etnia țigănească. Imediat după decembrie 1989, în martie 1990, s-a înființat ”Partida Romilor”, avându-l ca lider pe Nicolae Păun. Persoana din ”umbră” și adevăratul lider intelectual al țiganilor era însă Gheorghe Nicolae (decedat în 2013). Cuvântul rrom (inițial cu doi de ”r”) este un cuvânt inventat în ”laboratoarele” fundațiilor ”Soros”, cu scopul de a denigra poporul român și România, Gyorgy Soros fiind etnic evreu ungur, dedicat total cauzei marxismului cultural și anti-românismului proliferat de politicienii unguri dintotdeauna.
Dovadă că este un cuvânt inventat, de fapt un afix (deopotrivă prefix și sufix pentru instituții și firme naționale românești – taROM, asiROM, ROMexterra, ROMcontrol etc.), este și faptul că nu are gen (Cum se numește nevasta rom-ului? Roamă sau cumva romancă?), nu are diminutiv (Cu ce înlocuiești ”țigăncușă este frumoasă, țigăncușa mea …”? Cu romanuță, sau cumva cu romancuță”), nu are genitiv (Cu ce înlocuiești – al țiganului? Cu al romului, sau cumva cu al romanului?) și, finalmente, dacă ”romii” ar avea o țară, oare cum s-ar numi ea? Cumva … Romania? Deși existau doar niște recomandări ale Uniunii Europene și Consiliului Europei, referitoare la denumirea de ”rrom” (Atenție, măcar era cu doi de ”r”!), la 29 februarie, 2000, prin memorandumul emis de către Ministeul de Externe al României (ministru – Petre Roman), denumirea de ”rom” a fost oficializată în toate actele oficiale. Nicolae Gheorghe: „M-ați întrebat de perioada de dinainte de 1990, atunci nu era termenul de „rom”. Așa am crescut și eu, cu numele de „țigan”, nu cu numele de „rom”. Interviu realizat
de către Lucian Ștefănescu și publicat în data de 17 august, 2013 (www.europaliberă.org)
Quod erat demonstrandum!
Familia, religia și națiunea– principalele ”ținte” ale ”marxismului cultural”.
Lupta ”marxiștilor culturali” – bazată exclusiv și temeinic, pe producțiile intelectuale al ”Școlii de la Frankfurt” – pe care o poartă de mai bine de jumătate de secol, pentru ”drepturile minorităților sexuale”, pentru recunoașterea căsătoriilor homosexuale și a adopțiilor de copii de către aceste familii au contribuit la perimarea imaginii familiei tradiționale – veritabilul nucleu al civilizației
occidentale. Promovarea excesivă a ”drepturilor omului”, fără condiționarea firească și absolut necesară de ”obligațiile cetățeanului” a condus nu numai la situații aberante (presa noastră deplânge condițiile grele de viață din pușcării, uitând că cei care le calcă pragul sunt acolo pentru fapte anti-sociale, dar ”uită” de cele 2000 de școli fără avize sanitare de funcționare, sau de spitalele mizere din provincie) a genereat sentimentul de descurajare socială, de pesimism a majorității obediente și tăcute. Promovarea ”multiculturalismului” sub masca luptei împotriva rasismului a condus la distrugerea identității naționale, a valorilor pe care națiunea le perpetua
MANIFESTUL HOMOSEXUALILOR – Michael Swift, 15 februarie, 1986
Vă vom sodomiza fiii, embleme ale bărbăţiei voastre neputincioase, ale viselor voastre derizorii şi ale minciunilor voastre vulgare. Îi vom seduce în şcolile voastre, în dormitoarele voastre, în sălile voastre de sport, în vestiarele voastre, în terenurile voastre de sport, în seminarele voastre, în grupurile voastre de tineret, în toaletele cinematografelor voastre, în cazărmile voastre, în motelurile voastre, în toate cluburile voastre de bărbaţi, în clădirile Parlamentului vostru, oriunde bărbaţii sunt împreună cu alţi bărbaţi. Fiii voştri vor deveni fetiţele noastre şi vor asculta de noi. Îi vom remodela după chipul şi asemănarea noastră. Ei se vor umple de dorinţă pătimaşă pentru noi şi ne vor adora. Femeilor, voi clamaţi libertatea. Voi spuneţi că nu mai sunteţi satisfăcute de bărbaţi, că ei vă fac nefericite. Noi, cunoscătorii feţei bărbăteşti, ai fizicului masculin, vă vom lua bărbaţii. Îi vom distra, îi vom instrui, îi vom îmbrăţişa când vor plânge.
Femeilor, voi spuneţi că vreţi să trăiţi unele cu altele în loc să trăiţi cu bărbaţi. Atunci duceţi-vă şi fiţi unele cu altele. Noi le vom oferi bărbaţilor voştri plăceri pe care nu le-au cunoscut vreodată, deoarece şi noi suntem bărbaţi mai întâi de toate, şi doar un bărbat ştie cu adevărat cum să îi facă pe plac altui bărbat, doar un bărbat poate înţelege profunzimea emoţiilor şi sentimentelor, mintea şi corpul altui bărbat. Toate legile voastre care interzic activitatea homosexuală vor fi abrogate. În loc, vor fi promulgate legi ce promovează dragostea între bărbaţi. Toţi homosexualii trebuie să rămână umăr la umăr ca fraţii, să fim uniţi artistic, filozofic, social, politic şi financiar. Noi vom triumfa doar atunci când ne vom înfăţişa ca un chip comun în faţa inamicului nostru heterosexual înrăit.
Dacă veţi îndrăzni să ne numiţi pederaşti sau poponari, vă vom înjunghia inimile şi vom necinsti trupurile voastre, nişte mortăciuni de nimic. Vom scrie poezii despre dragostea dintre bărbaţi, vom pune în scenă piese în care un bărbat îl dezmiardă în mod deschis pe un altul, vom turna filme despre dragostea dintre bărbaţii eroici care vor înlocui ieftinele, superficialele, sentimentalele, insipidele, juvenilele infatuări heterosexuale ce domină ecranele voastre de cinema.
Vom sculpta statui ale unor tineri frumoşi, ale unor atleţi curajoşi, care vor fi înălţate în parcurile voastre, în pieţele şi piaţetele voastre. Muzeele lumii vor fi umplute numai cu picturi ale unor flăcăi graţioşi, dezgoliţi. Scriitorii şi artiştii vor face ca dragostea dintre bărbaţi să fie la modă şi prestigioasă, şi vom avea succes, deoarece suntem experţi în promovarea stilurilor. Vom elimina relaţiile heterosexuale folosind satira şi umorul, procedee la care suntem foarte pricepuţi. Îi vom demasca pe homosexualii influenţi care se dau drept heterosexuali. Veţi fi şocaţi şi speriaţi când veţi afla că preşedinţii voştri şi fiii lor, industriaşii voştri, senatorii voştri, primarii voştri, generalii voştri, atleţii voştri, stelele voastre de cinema, vedetele voastre de televiziune, liderii voştri civici şi preoţii voştri nu sunt acei burghezi obişnuiţi şi de încredere pe care i-aţi crezut a fi. Suntem peste tot, ne-am infiltrat în rândurile voastre. Fiţi prudenţi când vorbiţi despre homosexuali, deoarece suntem mereu printre voi: s-ar putea să fim la celălalt capăt al mesei sau poate dormim chiar în acelaşi pat cu voi. Nu vor exista compromisuri. Nu suntem nişte slăbănogi din clasa de mijloc. Fiind foarte inteligenţi, noi suntem aristocraţi înnăscuţi în sânul rasei umane, iar sângele nostru albastru nu va accepta niciodată nici un fel de concesii.
Cei care ni se vor împotrivi, vor fi exilaţi.
Familia – cadrul în care se nasc minciuna, trădarea, mediocritatea, ipocrizia şi violenţa – va fi desfiinţată. Instituţia familiei, care doar otrăveşte imaginaţia şi împovărează libera voinţă, trebuie eliminată. În laboratoarele genetice vor fi zămisliţi şi crescuţi băieţi perfecţi. Ei vor fi legaţi unii de alţii în comunităţi, sub controlul şi instrucţiunea savanţilor homosexuali. Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. Singurii noştri dumnezei vor fi tinerii chipeşi. Suntem adepţii cultului frumuseţii, al moralei şi al esteticii. Tot ce este urât, vulgar şi banal va fi nimicit. Întrucât suntem izgoniţi din cercurile heterosexuale ale clasei de mijloc, suntem liberi să ne trăim vieţile conducându-ne doar de libera imaginaţie. Pentru noi orice extremă reprezintă o nimica toată. Societatea noastră rafinată pe cale de a se naşte va fi condusă de elita poeţilor gay. Una dintre cerinţele de căpătâi pentru candidaţii la funcţii de stat în noua societate a homo-erotismului va fi cuprinderea de patima grecească. Orice bărbat contaminat cu dorinţa heterosexuală va fi exclus automat din orice funcţie de răspundere. Toţi bărbaţii care vor stărui prosteşte să rămână heterosexuali vor fi judecaţi în curţi de judecată homosexuale şi vor deveni invizibili.
Vom rescrie istoria, istoria umplută şi pângărită de minciunile şi distorsiunile voastre heterosexuale. Vom portretiza homosexualitatea marilor lideri şi gânditori care au făurit civilizaţia. Vom demonstra că homosexualitatea, inteligenţa şi creativitatea sunt inseparabil legate între ele, că homosexualitatea este o cerinţă pentru adevărata nobleţe şi frumuseţea autentică a unui bărbat. Vom fi victorioşi, căci ne hrănim cu amărăciunea suferinţei celor asupriţi şi siliţi de-a lungul secolelor să joace roluri secundare de nimic în prosteştile voastre spectacole heterosexuale. Ne va ajunge îndemânare să mânuim armele şi să stăm pe baricadele revoluţiei finale şi hotărâtoare. Tremuraţi, voi, porci heterosexuali, căci vom apărea înaintea voastră fără măşti!
Atacul asupra religiei creștine și asupra bisericilor și-a atins, în mare parte, scopul.
În Europa Occidentală – practic, credincioșii au devenit o minoritate în state ca:
Cehia (16%), Suedia (18%), Estonia (18%), Norvegia (22%), Franța (27%), Olanda (28%), Danemarca (28%), Islanda (31%), Slovacia (32%), Finlanda (33%), Bulgaria (35%), Belgia (37%), Marea Britanie (37%), Letonia (38%), Germania (44%), Elveția (44%), Austria (44%). Ungaria (45%), Luxemburg (46%) și în Lituania (47%). Adevărate bastioane ale credinței creștine au rămas: Malta (96%), România (94%), Cipru (88%), Polonia (79%), Grecia (79%), Italia (74%), Irlanda (70%), Portugalia (70%), Croația (69%) și Slovenia (63%).
Doctrina distaturii proletariatului a devenit desuetă, dar ea a fost de mult înlocuită cu cea a unei pături formate din intelectuali, jurnaliști, lideri de opinie și politicieni care au în comun faptul că ”gândesc corect”, în spiritul lui ”politically correct”. Această putere de ”gânditori corect” se folosește de pozițiile sale de forță pentru a-și promova agenda politică pe baza ”adevărului lor” și al ”binelui lor”, prin mijloace demagogice în care minciunii repetae la infinit îi revine rolul dominant.
Statele Unite sub asediul ”marxismului cultural” ”Marșul cel lung”, imaginat de Antonio Gramsci, prin instituții, prin seminarii, literatură, școli, colegii, prin mass media, prin producțiile de la Holywood, pentru a crea a cultură anti-creștină a început imediat ce
societatea americană, urmare a unei creșteri economimce spectaculoase, a creat o generație de tineri care nu mai aveau grija zilei de mâine – generația ”baby-boomers”, reprezentând cohorta demografică născută între 1946 și 1955.
La mijlocul anilor 60, această cohortă cuprindea de la copii de 10 ani, la adolescenți și tineri de până în 20 de ani, care se bucurau de condiții de viață incomparabil mai bune decât oriunde în lume. Această detașare de grijile materiale ale vieții te face mult mai dispus să îmbrățișezi modele noi de viață, să le contești pe cele existente, să fi critic, contestatar și, în același timp, foarte deschis în a recepta tot ea ce neagă prezentul ”învechit” și ”retrograd”.
Anul 1965 a marcat ieșirea bisericii din școlile americane, prin renunțarea la rugăciunea cu care debutau orele de curs. Imediat, Hollywood-ul a produs primul film satanist și primul film pentru adulți din istoria cinematografiei. Asaltul marxismului cultural avea terenul pregătit.
Primul atac la adresa societății americane tradiționaliste este îndreptat asupra istoriei Statelor Unite și a Părinților săi fondatori (cei 56 de semnatari ai Declarației de Independență care, pentru americanu de rând sunt foarte aproape de sfinți). A fost scos la lumină tot ceea ce se purtea spune rău despre SUA și fondatorii săi, pentru a le analiza și mediatiza în toate mediile – școli, universități, prin filme, emisiuni TV etc. Informațiile erau de genul că albii i-au masacrat pe indieni, fondatorii națiunii erau opresivi, erau proprietari de scalvi etc.
Aceste ”dezvăluiri” s-au împletit cu atacurile directe la adresa familiei tradiționale și a religiei, folosindu-se cei mai puternici vectori de influențare ai vremii – cărțile și filmele artistice cu participarea celor mai în vogă artiști. Astfel, ”Teoria critică” a dat naștere la un val de creații artistice cu un pronunțat caracter anti-sistem:
Cărți:
Moartea familiei” – David Cooper;
Dumnezeu este un verb” – David Cooper;
Fuga de libertate” – Erich Fromm;
Psihologia de masă a fascismului” – Wilhelm Reich;
Revoluția sexuală” – Jeffrey Escoffier;
Bucuria sexuluii” – Alex Comfort;
Personalitatea autoritară”, – T.W. Adorno,
Else Frenkel-Brumswik, Daniel J. Levinson
Filme contra-cultură și binevoitoare cu drogurile:
The Trip” – 1967, cu Peter Fonda;
Easy Rider” – 1969, cu Peter Fonda și Jach Nicholson;
The Wild Angels” – 1966, cu Peter Fonda și Nancy Sinatra;
The Wild Bunch” – 1969, cu Robert Ryan;
The Born Loosers” – 1967, cu Tom Laughlin);
Filme care prezintă unitatea familială ca disfuncțională și care transmit un puternic sentiment de pesimism cultural la adresa familiei tradiționale:
The Battle of the Sexes” – 1959, cu Peter Sellers;
How to Murder your Wife” – 1965, cu Jack Lemmon și Virna Lisi;
Harold and Maude” – 1971;
The Graduate” – 1967, cu Dustin Hofman;
Bonnie and Clyde” – 1967, cu Fay Dunaway;”
Carnal Knowledge” – 1971, cu Jack Nicholson și Ann Margret;
Bob & Carol & Ted & Alice” – 1969, cu Natalie Wood;
The Boys in the Band”, 1970;
The Goodfather” – 1972, cu Marlon Brando și Al Pacino;
Kramer vs. Kramer” – 1979, cu Dustin Hofman și Maryl Streep.
Noua muzică anti-sitem (rock, folk)
Mesajele au fost directe sau subliminale, dar nu mai puțin puternice și cu rezultate în modul de viață, întrucât rock-ul și folk-ul, genurile muzicale anti-sistem (care au degenerat în muzica psihedelică și satanistă), erau însoțite și de un mod de viață anti-sistem, exprimat în atitudinea față de familie, față de relațiile dintre sexe, în vestimentație, tunsură etc. toate negând explicit și implicit valorile societății
tradiționale. Mesajul politic era îndreptat împotriva războiului din Vietnam.
Obiectivul de bază al marxismului cultural a fost atacarea instituției familiei tradiționale, prin care au atacat clasa de mijloc a Americii, care
era veritabila ”coloană vertebrală” a întregii națiuni, tocmai pentru că unitatea familială este considerată a fi ”cărămida de bază” a acestei clase. Prin familie, clasa de mijloc a devenit prosperă, puternică, unită.
Distruge clasa de mijloc și vei putea distruge motorul economiei americane. Distruge motorul economic și atunci structura sa politică,
construită pe capitalism și pe Constituție, se prăbușește.”(Teoria critică). Familia nu a fost combătută doar prin ”modele” ci și prin promovarea ”androginiei” ca urmare a inițierii și sprijinirii, mișcărilor feministe care au depășit de mult lupta pentru drepturi egale, devenind o mișcare împotriva bărbaților, împotriva familiei tradiționale. La aceasta se adaugă o susținută campanie (filme, cărți) de invalidare a rolului familiiei prin invalidarea rolului de tată (dominator, restrictiv, depersonalizat și dictator) și al celui de mamă (anxioasă, psihopată, schizofrenică, sâcâitoare). Rata divorțialității este, în SUA, de 50%.
După mai bine de 50 de ani de marxism cultural, iată ce mesaje transmit filmele Holywood-iene în ziua de astăzi, pentru a asigura menținerea actualei stări de disoluție socială la care s-a lucrat din 1965 până în prezent (profilul personajului):
. Protagonistul și/sau antagonistul sunt divorțați.
. Femeia este dominantă, cu dorința de a controla pe ceilalți, violentă și/sau în competiție cu bărbații.
. Bărbatul este indiferent, feminin, hiper-sensibil și/sau adulter.
. Undeva, în familie, cel puțin o persoană trebuie să fie lesbiană, homosexual, bisexual sau o feministă. Uneori aceste trăsături sunt amestecate iar bărbatul și femeia schimbă rolurile între ei.
Pesimismul cultural este dus astfel la un nou nivel: toleranța totală pentru structurile sociale alternative la familia tradițională. Din 1965, sute de milioane de familii nucleare au fost distruse de marxismul cultural. Aceasta a condus la declinul puternic al clasei de mijloc. Următorul pas îl constituie distrugerea capitalismului american, dacă efectele marxismului cultural nu sunt recunoscute și reparate.” – este concluzia unui film documentar intitulat:
Marxismul Cultural – Plaga nevăzută care a corupt America”.
Marxismul cultural ne afectează fără să știm gândirea, modul în care percepem lumea, în care vedem viața noastră și a semenilor noștri, evoluția societății în care trăim. Și face acest lucru foarte eficient prin cărțile pe care le citim, prin filmele artistice pe care le vizionam, prin ceea ce am învățat la școală și universitate, prin ceea ce se propagă prin presă, radio, televiziune și Internet.
