România cu hambarele goale și câmpurile pline: paradoxul agricol care îngroapă fermierii
Într-un paradox dureros, România a înregistrat în 2025 una dintre cele mai bune recolte de cereale din ultimul deceniu. Producții record, câmpuri aurii întinse până la orizont, combine care au lucrat zi și noapte. Dar, în ciuda abundenței din ogor, hambarele sunt goale. Nu pentru că nu ar fi avut ce depozita. Ci pentru că statul român nu a știut – sau nu a vrut – să fie pregătit.
Grâul la 70 de bani kilogramul: faliment la hectar
Astăzi, un kilogram de grâu se vinde cu 0,7 lei, adică sub costul de producție. Fermierii nu-și mai pot acoperi nici măcar cheltuielile de bază. Este o lovitură mortală pentru o întreagă generație de agricultori care au investit bani, muncă și speranță într-un an pe care îl credeau salvator.
Ce s-a întâmplat?
În timp ce prețurile inputurilor agricole – motorină, îngrășăminte, semințe, piese de schimb – au crescut chiar și de trei ori față de anii anteriori, guvernul a privit pasiv. Nu s-au construit silozuri, nu s-au creat centre de colectare, nu s-au înființat lanțuri de procesare. Nu s-a făcut nimic. Iar în lipsa unei infrastructuri de stocare și valorificare, fermierii au fost forțați să-și vândă recoltele pe nimic, direct în câmp, celor care au speculat disperarea.
Agricultorii, cu spatele la pământ și fața spre Occident
Tot mai mulți fermieri își închid fermele, își vând utilajele și pleacă la muncă în construcții, în Germania, Belgia sau Olanda. Nu din nepricepere. Nu din lene. Ci pentru că nu mai pot trăi din agricultură.
„Iubesc pământul, dar dragostea nu plătește motorina”, spune un agricultor din județul Teleorman.
Efortul lor nu mai este răsplătit. România îi condamnă la sărăcie pe cei care o hrănesc. Iar în timp ce exportăm grâu la preț de dumping, importăm carne de porc de peste un miliard de euro anual. Plătim dobânzi externe ca să importăm ceea ce am fi putut produce cu ușurință, dacă agricultura ar fi fost prioritate națională.
De ce se repetă dezastrul?
Fermierii români nu cer pomeni. Nu vor ajutoare sociale, nu așteaptă favoruri. Cer predictibilitate, acces la finanțare, politici coerente, o rețea funcțională de desfacere și, mai ales, respect pentru munca lor. Dar statul a devenit un turist pe marginea câmpului, privind combinele la apus, cu mâinile în buzunare și ochii la sondajele electorale.
Guvernarea actuală a transformat un an agricol excelent într-o catastrofă economică pentru micii și mijlocii producători. În lipsa unei strategii naționale clare, surplusul de cereale devine o povară, nu un avantaj. Iar agricultorii, în loc să culeagă roadele muncii, culeg ruina.
Semnal de alarmă
România are una dintre cele mai fertile soluri din Europa. Avem oameni care știu agricultura din instinct și tradiție. Avem tot ce trebuie… mai puțin viziune politică.
Fiecare an pierdut înseamnă mai puține familii rămase la sate, mai puțini tineri care se întorc la agricultură, mai multă dependență de importuri, și o țară tot mai vulnerabilă în fața crizelor alimentare globale.
Cine hrănește o națiune nu poate fi lăsat la marginea societății
Din păcate, cei care hrănesc o țară sunt primii sacrificați. Într-o țară în care fermierii nu mai pot trăi din pământul muncit cu sânge și sudoare, nu e de mirare că agricultura devine amintire, nu viitor.
