O biserică veche de 351 ani, distrusă de un foc violent în Maramureș. Turla de 25 de metri riscă să cadă

Un foc violent a izbucnit în dimineața zilei de vineri, 3 iulie, la biserica de lemn din satul Posta, aparținând comunei Remetea Chioarului, județul Maramureș

Monumentul istoric, construit în anul 1675 și închinat Sfântului Ilie, a fost cuprins aproape în totalitate de foc.

Turla de 25 de metri riscă să cadă

Sesizarea a fost făcută în jurul orei 04:00, iar la locul evenimentului au ajuns de urgență echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

La sosirea salvatorilor, incendiu l se manifesta pe aproximativ 200 de metri pătrați, afectând atât acoperișul, cât și turnul bisericii. Structura din lemn, veche de peste trei secole, a favorizat propagarea rapidă a focului.

Unul dintre cele mai dificile momente ale intervenției a fost reprezentat de instabilitatea turlei, cu o înălțime de aproximativ 25 de metri, existând pericolul ca aceasta să cadă.

Pentru limitarea efectelor incendiului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autoscară, o cisternă pentru alimentarea cu apă, două echipaje SMURD și autospeciale de comandă și primă intervenție. După mai multe ore de acțiune, pompierii au reușit să oprească extinderea focului și au continuat operațiunile pentru înlăturarea ultimelor focare.

Cauza incendiului nu este încă cunoscută

Până în acest moment, autoritățile nu au comunicat de la ce a pornit incendiul. De asemenea, nu au fost oferite informații privind valoarea pagubelor și nici nu au fost raportate victime.

Edificiul, ridicat în anul 1675, reprezenta unul dintre cele mai importante exemple de arhitectură tradițională din Țara Chioarului.

Construcția se remarca prin elementele specifice stilului maramureșean, iar pridvorul era sprijinit pe patru stâlpi masivi din stejar, uniți prin arcade ample. De-a lungul timpului, lăcașul a fost considerat o piesă valoroasă a patrimoniului cultural și religios al zonei.

Specialiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs focul și amploarea exactă a distrugerilor provocate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *