Exceptand nostalgicii incurabili ai vremurilor ceausiste, aud acea melancolie transformata intr-un soi de certitudine si din gura unora care, desi nu sint nostalgici impatimiti, au acest derapaj de la realitate in ceea ce priveste Scoala romaneasca de dinainte de ’89. Pe vremuri, spun acestia, se facea carte, nu ca acum.
Elevii de astăzi sunt în ton cu moda, dar în anii comunsmului uniforma era obligatorie. Fetele aveau părul strâns în codițe și purtau cordeluță, iar băieții aveau cravată și costum. Uite cum învățau elevii în comunism!
Ținutele din școlile de astăzi sunt la opusul celor din comunism. Învățătoarele, profesorii și elevii de astăzi în pas cu moda.
Sa fie adevarat? Se facea mai multa carte inainte de Revolutie? Erau manualele mai bune decit cele din prezent? Erau profesorii mai bine pregatiti decit cei de azi? Invatau mai mult elevii de atunci decit cei de azi? Era o programa mai „sanatoasa“, scrie dilemaveche.ro.
In ceea ce priveste pregatirea mai buna a profesorilor, exista aspecte care ciuntesc aceasta generalizare: inainte de Revolutie meseria de profesor era considerata a fi una privilegiata – de aceea, in invatamint ajungeau, pe langa profesori extrem de bine pregatiti, si pile sau activisti, profesori angajati politic si nu neaparat datorita competentelor.
Cit priveste acel „se facea carte“, sa nu uitam de practica obligatorie la care erau supusi elevii. Cam jumatate din timpul anului scolar era dedicat orelor de practica, cind elevii trebuiau sa mearga in fabrici sau uzine, pentru a-si desavirsi statutul de om al timpurilor socialiste. Bun la carte, bun la strung.
Iar daca vorbim despre carte, manualele erau construite in jurul propagandei. Inainte de perioada ceausista, erau de provenienta ruseasca, uneori traduse fara nici un fel de adaptare la contextul romanesc. Mai apoi, textele manualelor umaniste, pornind cu Abecedarul, erau menite sa indoctrineze pe linie de partid.
Imi povesteste mama, profesoara de engleza, ca la literatura nu aveai voie sa vorbesti despre anumiti scriitori, chiar daca erau vitali pentru intelegerea unui anumit curent; nu aveai voie nici macar sa descrii un breakfast autentic britanic, ci sa-l adaptezi, musai, la alimentele romanesti.
Asa se ajungea ca un britanic sa manince de dimineata piine cu margarina, in loc de oua ochiuri si cirnati. In cabinetul de limbi straine, o colega, profesoara de franceza, a fost admonestata odata pentru ca indraznise sa puna niste afise cu sculpturile lui Rodin. Ideea a fost considerata o propaganda capitalista si profesoara – mustrata sever.
Sa ne amintim putin si de promovabilitatea elevilor. Daca aveai corigenti, trebuia, ca profesor, sa faci un „raport de justificare“, prin care sa spui care au fost cauzele care au dus la aceasta „nereusita“ – caci vina apartinea in exclusivitate profesorului; daca scoala depasea un anumit numar de corigenti pe an, profesorii erau sanctionati cu taiere din salariu. In aceste conditii, bineinteles, toata lumea lua Bac-ul pe vremea lui Ceausescu.
Mentalitatea cum ca pe vremea lui Ceausescu scoala era mai buna este, de fapt, o iluzie. O iluzie pe care ne place s-o avem din cauza situatiei dezastruoase in care se afla azi educatia: pornind de la salarii nemotivante pentru a mai fi cu adevarat dascal (exceptiile find rara avis), ajungind la nenumaratele reforme facute pe genunchi, care n-au produs decit sincope grave.
Ca sa nu mai vorbim despre multitudinea de ministri pe care Ministerul i-a avut dupa Revolutie (25 in 29 de ani!) – un indiciu clar al dezinteresului pentru acest domeniu.
Sa nu ne amagim asadar. Faptul ca azi educatia in Romania este lasata de izbeliste nu inseamna ca inainte de Revolutie scoala romaneasca era o mina de aur.
Punind in balanta dezinteresul de azi al autoritatilor, cu propaganda „macelarilor“ comunisti din trecut, cred ca se poate gasi un echilibru (deloc placut): in Romania nu a existat, de fapt, nici un interes real pentru un sistem educational eficient. Nici pe vremea lui Ceausescu, nici dupa Revolutie.
Până în 1989, situația era cu totul alta. Chiar așa se spunea: ”este îmbrăcată ca tovarășa profesoară”, adică decent, fără machiaj, cu tocuri de 2 – 3 cm, costum sau bluză încheiate până la gât. Majoritatea profesoarelor de azi sunt machiate din belșug, poartă fuste scurte și decolteuri adânci, sunt cocoțate pe tocuri și au manichiura la zi.
Elevii din ziua de astăzi, chiar de la clasele mici, sunt îmbrăcați în tendințele modei, au părul vopsit și tuns în cele mai noi stiluri.
Uniformă obligatorie, în comunism
În România, până în 1989, nici un elev de şcoală nu era primit în instituţie fără ţinuta regulamentară, scrie historia.ro. Aceasta însemna pentru băieţi un costum de haine de culoare închisă, cămaşă albă sau albastră şi nelipsita matricolă, adică un număr imprimat pe o bucată de pânză pe care era trecut şi numele şcolii şi prin care elevul putea fi identificat.
Părul elevelor trebuia strâns în codiţe împletite şi prins cu funde albe, bretonul prins sub bentiţa din bumbac, tot albă, care înconjura capul
FOTO: historia.ro
La fete era şi mai complicat. Părul trebuia strâns în codiţe împletite şi prins cu funde albe, bretonul prins sub bentiţa din bumbac, tot albă, care înconjura capul. Nu erau permişi pantofii cu toc, ciorapii subţiri sau sarafanele deasupra genunchiului. Şi nici bijuteriile, machiajul sau orice altă fantezie cosmetică.
La liceu, băieţii purtau costume negre, cămăşi albastre/ bleumarin şi cravată de culoare închisă. Fetele aveau cămaşă albastră şi sarafan negru. Ciorapii din mătase sau din fire sintetice erau strict interzişi.
La sfârșitul anului scolar, elevilor li se acordau în ordinea mediilor: premiul I (9.50-10), premiul al II-lea (9-9.50), Premiul al III-lea (8.50-9) și mentiunea I, a II-a și a III-a.
Cum învățau elevii în comunism
Sistemul de învăţământ în regimul comunist era cu totul diferit faţă de ceea ce există în prezent. „Şoimii Patriei”, „Pionierii” şi „UTC-iştii” erau categoriile în care era cuprins obligatoriu fiecare elev, scrie historia.ro. Tinerii erau indoctrinaţi în spiritul Partidului Comunist Român.
Elevi în uniforme, săli de clasă cu poza tovarăşului deasupra catedrei, manuale unice, abecedare cu texte patriotice, sesiuni de muncă pe câmp, îndatoriri şi obligaţii pentru copii, încă de la intrarea în grădiniţă.
Aşa arăta sisemul de învăţământ românesc în vremea regimului comunist. Pe vremea lui Ceauşescu anul şcolar era împărţit în trei trimestre. Învăţământul era structurat în ciclu primar (clasele I-IV), gimanziu (clasele V-VIII), treapta I de liceu (IX-X) şi treapta a doua de liceu (clasele (XI-XII).
După clasa a VIII-a elevii susţineau examen de admitere la liceu. Pentru a intra în clasa a XI-a de liceu, elevii susţineau un nou examen: treapta I. Cine nu trecea ”treapta”, nu putea continua cursurile la zi la liceu şi urma o şcoală profesională.
Anii de studiu în liceu se încheiau cu examenul de Bacalaureat. După Bacalaureat urma facultatea, unde puţini dintre elevi aveau acces, dat fiind numărul redus de locuri. La finalul studiilor, tinerii primeau o repartiţie pentru un loc de muncă, de cele mai multe ori departe de casă.
Luând model de la chinezi şi coreeni, Nicolae Ceauşescu a militarizat învăţământul. Copiii erau înregimentaţi în sistemul de învăţământ şi organizaţiile comuniste încă de la vârsta de 4 ani. „Şoimii patriei”, „Pionierii” şi „UTC-iştii” au fost create de comuniştii care doreau o societate ideală, supusă regulilor şi îndatoririlor.
Pionierii patriei, în comunism
După grădiniţă, până la 14 ani, elevii intrau în altă organizaţie, „Pionerii”. Intrarea în rândurile pionierilor se făcea în clasa a II-a. Pionerii aveau şi eu uniformă: nelipsita cravată roşie cu inel, cămaşă albă, fustă sau pantaloni negri.
Odată cu intrarea la liceu, copiii deveniţi adolescenţi intrau în „Uniunea Tineretului Comunist”. Nu orice elev de liceu ajungea însă în UTC. Puteau deveni membrii elevi din clasa a VIII-a, cu merite deosebite la învăţătură, iar în clasa a IX-a şi a X-a puteau fi primiţi şi cei mai slabi la învăţătură.
Odată admis în UTC, un elev trebuia să accepte regulile şi îndatoririle ce i se cuveneanu. Cei care nu se comportau conform cerinţei de partid riscau excluderea. Pentru un licean din vremea lui Ceauşescu, excluderea din UTC însemna excluderea de la viaţa socială, marginalizarea şi monitorizarea intensă de către informatori. Excluderea din UTC se făcea, de cele mai multe ori, printr-un proces la nivelul organizaţie şi era consecinţă a unei fapte grave.
Munca patriotică, în comunism
Sistemul şcolar era alcătuit în aşa fel încât să-i monitorizeze pe elevi tot timpul. Se făceau ore şi sâmbăta, iar duminica elevii efectuau tot felul de sarcini ”patriotice”: măturau frunze în parc, greblau, plantau puieţi, strângeau gunoaie, culegeau plante medicinale (care se predau în oră de dirigenţie, împreună cu anumite cantităţi de borcane şi de maculatură), cultivau flori, participau la concursuri artistice de creaţie, recitare de poezii, la cor, la manifestaţii cu ocazia zilelor festive (1 Mai, 23 August), scrie historia.ro. Pe lângă acestea, elevul mai avea şi alte sarcini: orele de atelier efectuate în subsolul şcolilor sau în fabrici (opt ore pe săptămâna la strung sau la traforaj) şi participarea, alături de armată, la strânsul recoltelor.
La începutul anului școlar, elevii erau obligați să participe la activități din 15 septembrie, până pe 30 septembrie, în agricultură. Erau obligați să ducă între 1 și 3 kg de măceșe, cătină, culegeau prune, mergeau la culesul fânului, iar elevii de liceu/ școala profesională făceau practică în fabrici și uzine.
Manuale unice, în comunism
Abecedarele şi manualele din vremea comunistă aveau format unic.
Manualele erau gratuite pe toata durata studiilor si erau publicate în tiraje mari. Prima carte pe care o primeau elevii intraţi în sistemul de învăţământ se deschidea cu fotografia mult iubitului conducător, Nicolae Ceauşescu.
Prima poezie era imnul Republicii Socialiste România “Trei culori”.
Manualul de clasa I conţinea poezii patriotice menite să insufle copiilor, de la cele mai mici vârste, respectul pentru patrie şi conducători. ”Oriunde merg/ în tot ce simt/ Alături eşti/Iubit partid/ Eşti şcoala nouă/ Cartea frumoasă/ Eşti pâinea caldă/ Ce-o avem pe masă/ Eşti câmpul verde/Ziua senină/Hidrocentrala/Ce dă lumină”, scria în Abecedarul din 1982, scrie historia.ro.