Intrăm în postul Sfintelor Paști, și, înainte de a pune mâncarea pe masă, ar fi de folos să ne amintim îndemnul pe care ni l-a dat Dumnezeu, după ce ne-a zidit, anume – să ne hrănim cu “toata iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și pomul ce are rod cu sămânța în el”. (Facerea I, 29) Postul este, așadar, nu numai o înfrânare, ci o întoarcere a noastră la felul de a trăi pe care părinții noștri Adam și Eva l-au avut în Eden.
PILDA BĂTRÂNILOR
În tradiția străveche a satelor românești, la începutul Postului Mare, exista obiceiul ca fiecare să-și ceară iertare de la cei apropiați, pentru greșelile săvârșite până atunci. Abia după ce pacea se lăsa peste sat, fiecare familie își lua la frecat cu leșie vasele pentru post și începea cum se cuvine pregătirea pentru Înviere. Iar până la Paște, nu puneau în gură decât legume și fructe, iar cei mai în putere, nici măcar untdelemn. Cei mai evlavioși tineau vinerea post negru. Era felul lor de a se jertfi lui Hristos, dăruindu-i Domnului nu numai inima, ci și trupul. Pentru că știau că cele două sunt de nedezlipit.
Sufletul omului e îngreunat de gândurile rele și de patimi. Când bârfim, urâm, ne mâniem, înjurăm, când ținem supărarea sau când ne mândrim, atunci ni se tulbură întreaga făptură și gândul nu mai poate să-l caute pe Dumnezeu. Așa că orice post ar trebui să aibă în rețetarul său, pe lângă felurile de legume și fructe, și multă curățenie sufletească. Fără să ne primenim inima și mintea, dând afară tot ceea ce o întunecă, făptura noastră va rămâne lipită de pământ.
LIPSA ÎMBUIBĂRII SPOREȘTE RUGĂCIUNEA
V-ați ridicat vreodată de la o masă încărcată și ați încercat să vă rugați? Faceți același experiment după o zi de post, în care să fi mâncat mai puțin, iar felurile de mâncare să fi fost gătite ușor. Dacă aveți un stomac sănătos, încercați același experiment după o zi de post negru. Veți vedea că mintea se schimbă din temelii, urmând trupul în încercarea lui de a se subția. Iar aceasta este temelia postului. El este lăsat de Dumnezeu pentru a înlesni rugăciunea.
Înainte de noi, Mântuitorul însuși a postit. Când se pregătea să iasă în lume la propovăduire, Domnul s-a retras în pustiul Carantaniei, unde nu a mâncat și nu a băut nimic, timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopti. Hristos a făcut această asceză extremă, pentru ca sufletul să I se poată cufunda în rugăciune, nestingherit de trup. El ne-a descoperit astfel că sufletul și trupul sunt ca două oglinzi: tot ceea ce săvârsește unul se reflectă în celalalt. Iar dacă ne înfrânăm trupul, sufletul îl va urma.
Așa se face că, de la El încoace, toți sfinții s-au înfrânat de la felurile de alimente, iar asta nu doar în perioada posturilor, ci oricând. Prima treaptă este a celor care renunță la carne, în mănăstiri, această asceză fiind obligatorie pentru orice monah. Urmează, apoi, treapta posturilor de orice hrană de proveniență animală, care folosește doar fructe și legume, în tot timpul anului. Unii pustnici ajung să le mănânce crude, negătite, ca în dieta modernă raw-vegan, dar nu pentru că se gândesc la sănătate, ci pentru că știu că astfel sporesc în rugăciune. Există, apoi, și cei care țin post negru mai multe zile pe săptămână, mâncând doar sâmbăta, duminica și joia. Ultima treaptă, la care ajung foarte rar unii dintre sfinți, este împărtășirea cu harul dumnezeiesc, cel care duce trupul într-o asemenea stare, încât hrana nu mai este necesară. Astfel de oameni se multumesc doar cu apă și cu Sfânta Împărtășanie, luată la marile praznice.
Dar chiar dacă nu ajungem pe culmile postirii aspre, putem oricând încerca să punem piciorul pe prima treaptă și să ne înfrânăm până la Sfintele Paști, în numele jertfei pe Cruce a lui Hristos. Nevoința noastră nu va rămâne fără folos! Iată câteva sfaturi culese din scrierile sfinților, care să ne îndrume spre un post bineplăcut lui Dumnezeu!
SFATURI ALE SFINȚILOR PĂRINȚI DESPRE POST
“Nu vezi că și soarele este mai strălucitor după trecerea nopții, privegherea mai dulce după somn, iar sănătatea mai dorită după boală? Și masa, deci, este mai plăcută după post.”
“Facerea de bine trâmbițată n-are de folos, iar postul dat în vvileag n-are câștig.”
“Saturarea mărginește plăcerea numai la pântece, postul însă urcă folosul la suflet. N-am postit, și am fost alungați din rai! Să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai.” (Sf. Vasile cel Mare)
“Niciodată n-a văzut cineva pe un postitor cu dreapta socoteală robit de pofta păcatului. Dacă Cel ce a dat Legea a postit, care dintre cei păzesc Legea nu trebuie să postească?” (Sf. Isaac Sirul)
“Oricare ar fi virtuțile pe care le zidesti pe temelia postului, ele vor fi toate nezdruncinate și neclintite, ca unele ce au fost întemeiate pe piatră cea tare.” (Sf. Simeon Noul Teolog)
“Postește pentru că ai greșit; postește ca să nu mai păcătuiești; postește ca să câștigi tot binele; postește ca să nu pierzi nimic din ceea ce tu ai reușit să câștigi.” (Sf. Ionan Gura de Aur)
“După cum păsările cele greoaie nu pot zbura la înălțimi, tot așa i se întâmplă și celui ce îndeplinește toate poftele trupului: îi va fi cu neputință să se ridice spre cele înalte.”
“Cine slujeste pântecului și cu toate acestea voiește să învingă dușmanul desfrânării, acela se aseamănă unuia care stinge focul cu untdelemn.” (Sf. Ioan Scărarul)
RUGĂCIUNE LA ÎNCEPUTUL POSTULUI MARE
“Doamne, pentru tămăduirea nostră de cumplitele neputințe ale sufletului și trupului ne-ai rânduit acest canon al postului. Dăruieste lacrimi de gânduri umilite, ca să spălăm toată necurăția inimii, și ochii noștri cei întinați cu privesliștile păcatelor lumizează-i, ca totdeauna să contemple icoana frumuseții tale luminată de virtuțile ce ne poartă pe calea asemănării cu Dumnezeu. Mâinile noastre grabnic lucrătoare sunt fapte osânditoare îndreptează-le spre lucrarea poruncilor Tale. Greu suferim povara neputințelor noastre și adesea ne tânguim fiind biruiți de vrăjmașii noștri nevăzuți, dar adâncul milostivirii și îndurărilor Tale este mare, deci, totdeauna sprijinește-ne cu brațul Tău puternic, pe cărarea postului.”
