Prima provincie care s-a unit în 1918 cu patria mamă România a fost Basarabia profitând de conjuctura internaţională respectiv revoluţia bolşevică din Rusia şi destrămarea imperiului Austro-Ungar, Provincile Românesti ce fuseseră stăpânite aceste state s-au unit cu România astfel încă din Oct 1917 la Chişinău în Basarabia congresul oştenilor Moldoveni a hotărât înfinţarea unui organ reprezentativ numit Sfatul Ţării. Acesta a hotărât organizarea şi proclamarea în decembrie 1917 a Republicii Democratice Moldoveneşti. La 9 aprilie 1918 Sfatul Ţării a hotărât unirea Basarabiei cu patria mamă România.
Cea de a doua provincie ce s-a unit cu România a fost Bucovina. Aceasta făcuse parte din imperiul Austro-Ungar având statutul de Mare Ducat Imperial. Sub conducerea lui Iancu Flondor a fost organizat în octombrie 1918 Consiliul Naţional Român, acesta a convocat Congresul General al Bucovinei care la 28 noiembrie 1918 a hotarat unirea Bucovinei cu patria mamă România. Ultima provincie ce s-a unit cu România a fost Transilvania. Aici Partidul Naţional Român a adoptat la Oradea o declaraţie de autodeterminare ce a fost prezentată în parlamentul de la Budapesta de către Al. Vaida Voievod.
În toamna anului 1918 s-a format Consiliul Naţional Român Central format din şase membri ai PNR şi şase membri PSD. Acest consiliu a hotărât delegarea unor reprezentanţi pentru data de 1 decembrie 1918 la Alba Iulia la o mare adunare naţională. În această zi 1228 delegaţi ai românilor din Transilvania, Banat şi Maramureş au votat într-o majoritate covârşitoae, unirea acestor teritorii înlocuite de dânşiicu patria Mamă România. Din partea Văii Jiului a participat ca delegat la marea adunare naţională Ovidiu Stanca avovat, fiu al preotului Avram Stanca. Cateva zile mai tarziu o delegatie a marii Adunari Nationale , alcatuita din Episcopul ortodox Emil Cristea , Episcopul greco-catolic Hossu , Vasile Holdis si Alexandru Voievod.
Astfel sa realizat unirea politica a tuturor romanilor formanduse Statul National Unitar Roman.
Crearea României mari hotărâtă în mod absolut democratic a creat premisele dezvoltării generala a statului Român şi a naţiunii Române.
Obţinerea independenţei României
După unirea principatelor şi crearea statului român modern era necesară obţinerea independenţei pentru o dezvoltare liberă. Această independenţă trebuia câştigată fie pe cale diplomatică fie pe cale militară. În 1875 mai multe revolte anti-otomane ale bulgarilor, sârbilor,muntenegrilor şi macedonienilor au oferit României şansa de care aveau nevoie. Rusia se implică de partea popoarelor slave dar avea nevoie de un pasaj de trecere până in penisnsula Balcanică. La 4 aprilie 1877 se semneayă convenţia româno-rusă care prevedea:
-România permitea armatei ţariste trecerea pe teritoriul naţional spre Balcani
-Rusia se obliga să recunoască Status-quo României, dreptrile politice ale acestui stat.
Armata rusă a traversat la scurt timp după aceasta teritoiul României şi a trecut Dunărea pe la Zimnicea şi începând războiul contra turcilor. Turcia raspunzând cererii de rătboi a rusiei, s-a semnat o Convenţie ruso-română, la Bucureşti în 4 aprilie 1877, care permitea trecerii armatei ruse prin ţară, spre Balcani, cu condiţia respectării drepturilor politice şi a integrării teritoriale a României. Aplicarea acesteia a declanşat represalii otomane, culminând cu bombadarea oraşelor româneşti de la Dunăre. Bombardarea, ca răspuns, a Vidinului de către artileria română din Calafat a creat o stare de război nedeclarat între România şi Turcia.
În aceste condiţii, la 9-21 mai 1877 Camera Deputaţilor, după ce ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a declaart că independenţa este un lucru existent de fapt, a votat o moţiune, consacrând oficial ,,independenţa absolută a României’’ şi starea de război cu Turcia. O moţiune asemănătoare a votat atunci şi senatul. A doua zi, pe 10 mai, cu ocayia aniersării urcării lui pe tron, principele Carol a proclamat independenţa, aceasta fiind sărbătorită tot la 10 mai şi în anii următori.
Unirea principatelor Moldova cu Ţara Românească
Tinerii revoluţionari paşoptişti aflaţi în exil în Pariss şi alte capitale Europene au dus o propagandă susţinută în favoarea unirii Moldovei cu Ţara Românească. Între 1853-1856 are loc războiul Crimeei în care Rusia s-a confruntat cu Turcia. Marile puteri Europene: Anglia, Framţa şi Sardinia ce aveau numeoase interese economice legate de Turcia au declarat războiul rusiei ce a fost înfrântă în cele din urmă. Tratatul de pace s-a desfăşurat la Paris şi printre numeroasele prevederi existau şi unele referitoare la ţările române, astfel Moldova obţinea cele 3 judeţe din sudul Basarabiei, Delta Dunării şi Gurile Dunării si insula Şerpilor. Portul Sulina căpăta statutul de Porto-franco. Tot la Paris s-a discutat de unirea principatelor iar marile puteri Europene s-au împărţit în Adversare sau susţinătoare ale principatelor.
Ţările favorabile unirii principatelor sunt Franţa, Sardinia, Rusia, Prusia. Iar contra unirii sunt Turcia, Austria, Anglia. Tot la Paris s-a hotărât ca principatele române să rămână sub suzeranitate otomană de garanţia Rusiei era schimbată cu garanţia marilor puteri Europene. Pentru a se edifica asupra dorinţei poporului de unire a Moldovei cu Ţara Românească. Marile puteri Europene au hotărât organizarea la Iaşi şi Bucureşti a unor adunari Ad-Hoc. La Iaşi camaicanul Vogoride a încercat să fraudeze alegerile dar a fost descoperit. În cele din urmă atât Moldova cât şi Oltenia s-au pronunţat pentru unire iar în 1858 a fost dată convenţia de la Paris ce avea rolul unei constituţii şi prevedea o unire de formă, Moldova şi Ţara Românească urmau să se numească ,,Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti’’, urmau să aibă doi domni, două capitale şi două adunări legiuitoare. În aceste condiţii clasa politică din principate sesizând gravele lacune ale acestei convenţii şi susţinând interesul naţional al românilor ales la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească ca domn pe A.I.Cuza.
Astfel primul pas pentru formarea statului unitar român s-a desfăşurat în chip victorios pentru întreaga naţiune.
