În timp ce fiecare stat din Uniunea Europeană „trage oala și banii” spre propriul interes național, România pare să fi rămas singura țară care o împinge. Nu doar că nu profităm la maximum de fondurile europene disponibile, dar ne punem singuri piedici, printr-un mecanism birocratic și politic care, în loc să sprijine cetățeanul, îl sufocă.
O Uniune a intereselor naționale, nu a altruismului
Să ne înțelegem bine: Uniunea Europeană nu este o comunitate de sfinți, ci o competiție organizată în jurul intereselor economice. Fiecare stat membru are o prioritate clară — cum să atragă cât mai multe resurse în favoarea propriei economii. Franța își apără fermierii. Germania își subvenționează industria. Polonia negociază dur orice reformă care nu-i convine. Iar noi?
România aplică tot, adaugă peste ce i se cere, și se asigură că totul este atât de complicat încât, în final, beneficiarii reali — cetățenii, fermierii, antreprenorii mici — nu mai pot accesa nimic.
De la 15 măsuri la 50: manualul românesc al inutilului
Comisia Europeană trimite o listă de cerințe — 15 măsuri, să zicem. Până ajung în România și sunt traduse de birocrația noastră excesivă, devin 25, apoi 30, apoi 50 de condiții, avize, formulare, dosare cu șină. De ce? Pentru că autoritățile române, în loc să simplifice, preferă să adauge „din grijă” sau „din exces de zel”. În realitate, rezultatul este exact invers: un sistem care nu mai servește cetățeanul, ci doar justifică existența a mii de funcționari și consultanți care „te pot ajuta să navighezi prin hățiș”.
Am avut un proiect european. Știu ce spun.
Nu vorbesc din cărți. Am avut un proiect european și știu perfect ce înseamnă: drumuri nesfârșite între instituții, schimbări de reguli în timpul jocului, interpretări diferite de la un județ la altul. Știu ce înseamnă să ți se respingă un dosar pentru o ștampilă pusă într-un alt colț sau pentru o virgulă lipsă într-un plan de afaceri. Iar azi este chiar mai greu decât atunci. În loc să progresăm, am reușit să complicăm totul până la absurd.
România, colonia birocratică a propriei neputințe
Se vorbește mult despre cum alții ne exploatează, despre cum suntem o colonie economică. Poate. Dar cel mai mare dușman al nostru nu vine din afară. Este în noi. În felul în care încurajăm neîncrederea, în care tratăm fiecare antreprenor ca pe un posibil infractor și în care transformăm un instrument de dezvoltare — fondurile europene — într-un instrument de selecție naturală pe bază de nervi tari.
Cine își sabotează singur viitorul, nu are nevoie de inamici externi
România ar putea fi un exemplu de succes în atragerea fondurilor europene. Are nevoie. Are potențial. Are oameni dispuși să muncească. Dar între acești oameni și banii europeni stă o oală grea, împinsă înapoi de un sistem care pare să aibă un singur scop: să-i facă pe oameni să renunțe.
Poate că a venit timpul să tragem și noi oala spre noi. Și, mai ales, să-i dăm jos de pe margine pe cei care toarnă în ea doar birocrație.
