Problema vorbirii şi gândirii copilului în învăţările lui
Cercetările lui J. Piaget în dezvoltarea vorbirii şi gândirii copilului alcătuiesc o epocă întreagă.
Piaget a introdus în ştiinţă metoda clinică în ajutorul căreia urmărea vorbirea şi gândirea copiilor.
In timp ce în psihologia tradiţională gândirea copilului avea o caracteristică negativă alcătuită din neajunsurile, minusurile gândirii copiilor, care îl deosebesc de omul matur. Piaget a încercat să descopere partea calitativă a gândirii copiilor din partea sa pozitivă. Mai întâi s-a interesat de ceea ce copilul nu are, ce lui nu-i ajunge în comparaţie cu maturul şi au stabilit particularităţile gândirii copilului, adică că copilul nu posedă gândire abstractă, nu poate să facă legătură între gânduri.
Criza retrăită de psihologie nu a putut fi ocolită nici de Piaget. El s-a strădui...