În 2018, Islanda a făcut un pas care, la momentul respectiv, părea mai degrabă simbolic decât aplicabil la scară largă. A devenit prima țară din lume în care egalitatea salarială nu mai era doar un principiu, ci o obligație legală verificabilă. Astăzi, la ani distanță de la intrarea în vigoare a legii, efectele sunt clare și merită puse în context.
Ce prevede, concret, legea din Islanda
În Islanda, este ilegal ca femeile să fie plătite mai puțin decât bărbații pentru aceeași muncă sau pentru muncă de valoare egală. Legea nu se limitează la declarații generale. Introduce un mecanism strict de control.
Toate companiile și instituțiile publice cu peste 25 de angajați sunt obligate să obțină un certificat oficial de egalitate salarială. Acest document dovedește, prin audit intern și criterii standardizate, că salariile sunt stabilite fără discriminare de sex, etnie, naționalitate, orientare sexuală sau alte criterii personale.
Certificarea nu este opțională. Lipsa ei atrage sancțiuni financiare zilnice, până la intrarea în legalitate.
Cui se aplică
Legea este valabilă atât pentru sectorul privat, cât și pentru instituțiile statului. Nu contează dacă vorbim de o firmă mică, de o corporație sau de administrația publică. Regulile sunt aceleași, iar verificările sunt periodice.
Modelul islandez nu cere angajatorilor să „egaleze” salariile în mod arbitrar, ci să demonstreze că diferențele existente au justificări obiective: competență, responsabilitate, experiență, performanță. Nu gen.
De ce Islanda a putut face asta
Islanda este o țară mică, cu aproximativ 330.000 de locuitori, dar cu o tradiție puternică de politici sociale și transparență instituțională. Egalitatea de gen nu a apărut peste noapte. A fost construită prin decenii de politici publice, presiune civică și participare activă a femeilor pe piața muncii.
Legea din 2018 nu a venit să creeze egalitatea, ci să o închidă juridic, eliminând zonele gri în care discriminarea salarială putea fi mascată.
Ce arată datele în prezent
La nivel global, diferența de salarizare între femei și bărbați rămâne o problemă majoră. Estimările internaționale indică faptul că, în ritmul actual, ar mai fi nevoie de zeci de ani pentru eliminarea completă a acestui decalaj.
Islanda se află constant în topul clasamentelor privind egalitatea de gen, iar diferențele salariale ajustate sunt printre cele mai mici din lume. Legea certificării salariale a contribuit la reducerea diferențelor reziduale și, mai ales, la transparentizarea completă a modului în care sunt stabilite salariile.
Situația din România, în contrast
În România, diferența salarială dintre femei și bărbați este mai mică decât media Uniunii Europene, dar persistă. Datele oficiale arată că bărbații câștigă, în medie, câteva procente în plus față de femeile aflate pe poziții similare. Diferența nu este uriașă, dar este constantă și apare mai ales în anumite sectoare și la niveluri superioare de management.
Spre deosebire de Islanda, în România nu există un mecanism de certificare obligatorie a egalității salariale. Discriminarea trebuie dovedită punctual, de angajat, caz cu caz.
De ce modelul islandez rămâne unic
Forța legii islandeze nu stă doar în principiul egalității, ci în mutarea responsabilității. Nu angajatul trebuie să demonstreze că este discriminat. Angajatorul trebuie să dovedească, din start, că nu discriminează.
Această inversare a sarcinii probei este motivul pentru care legea este considerată o premieră mondială reală, nu doar una declarativă.
Islanda nu a inventat egalitatea salarială. A fost prima care a transformat-o într-o obligație măsurabilă și sancționabilă. La ani distanță de la adoptare, legea nu mai este o știre de senzație, ci un exemplu funcțional de politică publică.
Pentru restul lumii, rămâne întrebarea incomodă: cât mai durează până când egalitatea de plată va fi tratată ca o regulă, nu ca o promisiune.
