Clipe grele pentru Mihaela Borcea. Finul ei s-a stins din viață la 37 de ani.
Mihaela Borcea este din nou în doliu la două săptămâni de la moartea tatălui ei. De data aceasta, finul ei s-a stins din viață la doar 37 de ani. Vedeta este devastată, lovită de tragedie după tragedie. Fosta soție a lui Cristi Borcea a transmis un mesaj emoționant în mediul online, în care a făcut anunțul decesului finului ei Mihai, cunoscut ca și Dudu, și și-a exprimat toată durerea și regretul pe care le simte în aceste momente triste.
„Cu inimile sfâșiate de durere, anunțăm astăzi că inima lui Mihai, finul meu drag, un om deosebit, cu un suflet bun și blând, care nu a vrut niciodată să deranjeze pe nimeni a încetat să bată! Ai plecat mult prea devreme și ai lăsat în urmă două suflete nevinovate care aveau atât de mare nevoie de tine… doi copilași, dintre care unul de doar câteva luni. Este nedrept și atât de greu de înțeles de ce Dumnezeu a ales să te cheme acum, când aveai încă atât de multe de trăit și de oferit copiilor tăi.
Mihai, vei rămâne pentru totdeauna în inimile celor care te-au cunoscut și iubit. Iar copiii tăi vor crește cu amintirea unui tată care i-a iubit, chiar dacă viața nu le-a mai dat timpul pe care îl meritau împreună. Roagă-te din cer pentru copiii tăi, soția ta iubită Bianca, familia ta și ocrotește-i de acolo, de lângă Dumnezeu. Drum lin către Lumină, finul meu drag! Dumnezeu să-ți ierte toate păcatele și să-ți așeze sufletul în pace și odihnă veșnică. Nu te vom uita niciodată, Mihai! Veșnică să-ți fie pomenirea”, a transmis Mihaela Borcea, în memoria finului ei.
Mihaela Borcea și-a pierdut tatăl în urmă cu două săptămâni Mihaela a făcut publică vestea dureroasă, printr-un mesaj dedicat tatălui său. Vedeta a publicat pe rețelele de socializare o fotografie însoțită de câteva rânduri emoționante, în care a vorbit despre relația profundă pe care a avut-o cu acesta și despre suferința provocată de pierderea lui.
„Tăticul meu drag, astăzi s-a oprit o parte din lumea mea… Ai fost un luptător, un om puternic, pozitiv, care a trecut prin încercările vieții cu demnitate și cu fruntea sus. La 86 de ani, ai lăsat în urma ta nu doar amintiri, ci o viață întreagă de iubire, sacrificii și lecții pe care le vom purta mereu în suflet. Nu sunt suficiente cuvintele pentru durerea pe care o simt astăzi.
Aș vrea să mai pot să te strâng o dată în brațe, să-ți mai aud glasul și să-ți spun cât de mult te iubesc. Drum lin către lumină, tăticul meu iubit! Odihnește-te în pace după toate luptele pe care le-ai dus. Pentru mine vei rămâne mereu eroul meu, luptătorul meu, tatăl meu, iar eu, feblețea ta. Te voi iubi până la sfârșitul vieții mele și te voi purta mereu în inima mea. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, a scris Mihaela Borcea.