În Evul Mediu noţiunea de capital porneşte de la negustorul gata să-şi investească propriul capital şi dornic săși lărgească afacerile printrun apel la capitalurile altora. În yilele noastre această noțiune mai vine și din partea unui modest agent economic, a căror activitate nar putea să se dezvolte din cauza profitului pe care el e în mod obectiv incapabil să-l reinvestească sistematec în propria sa întreprindere. Atît în zilele noastre cît și în Evul Mediu pentru a cîștiga ceva trebue o anumită investiție , todeauna s-a manifestat dorința pentru bani. Negustorul activ ,adică acel care se deplasează și muncește-nu are pe de altă parte decît riscul propriei sale personae, adică înafară dea fi ucis pe drum nu ar putea săise întîmple nimic. Capitalismul era dus și de doi negustori, unu dispus să conducă afacerile, celalant dornic să-și valorice o sumă de bani, își unesc anumite scopuri pentru o operațiune al cărei profit îl vor împărți, drept urmare unul poate să-și peardă banii, celălalt munca.De evidențiat faptul că negustorul care conduce afacerea el însuși își asumă riscurile reale, el aducela cunoștință cunoașterea pețelor, a clienților și a intermediarilor. În Evul Mediu capitalismul rudimentar conducea în mare măsură și afacerile din Franța și Anglia.
Comerțul maritime lasă negustorului active o libertate pe care nu i-ar putea-o procura beneficiarului său o comandă pe uscat. De la comanda maritimă și comanda din marele comerț pe uscat în mare măsură se întîlnesc toate formele de participare financiară, unele fin împrumut cu dobîndă altele nu. Desigur, comenzile din marele comerț au drept cadru chronologic timpul cerut de o călătorie.
Să menționăm că nu există nici un fel de system în această asociați a capitalului și a munci care este comanda. Pot afirma faptul că negustorul care de fapt pune în afacere numai copetența sa este adesea un tînăr mai bogat în speranțe decît în veritabilă experiență.
Creditul în Evul Mediu
Credetul însoţeşte încă de la început, expansiunea economică, diversitatea formelor sale răspunzînd dezvoltări funcţilor. Din toate punctele de vedere, credetul apare totodată ca bază a jocului afacerilor şi ca o afacere între afaceri. De remarcat faptul că credetul se obţine, în secolul al XII-lea co o dobîndă de 75 %, cel mai des întîlninduse vînzarea pe credit. Credetul se mai înţelege şi ca o plată întîrziată, care poate constitui o formă de finanţare de către cumpărător, credetul se înscrie în registrele negustorului atunci cînd sa procurat ceva pe datorie şi şi ea nu rămîne în mintea micului negustor. Postăvarul şi măcilarul au un rol importat în activitatea sa dar totuşi principalul avantaj îl are totuşi vînzătorul. Putem afirma faptul că vînzarea pe credit este un împrumut, fie că este un act întocmit la notariat sau o simplă scrisoare de recunoaştere, taxele de schimb pot să se modifice de la o zi la alta de la un loc la altul.
Pentru sume mici sau pentru durate foarte scurte, şi cei mai importanţi oameni practică uneori procedeul împrumuturilor modeste, de evidenţiat faptul că aceste împrumuturi se întîlnesc şi în zilele noastre. Aş evidenţia faptul că credetul a ajutat şi ajută îtro oarecare măsură supraveţuirea în momentele grele ale civilizaţiei. Ca înprumut se mai foloseşte împrumutul amical care se practică între oameni care se cunosc. Pot să remarc că ceea ce provoacă mai mult teamă nu este dobînda care trebue plătită, ci nenorocirea car rezultă din neplata dobînzîi.Cu împrumutul amical, amamentul, răscumpărarea şi celelalte proceduri imaginate pentru a se încerca înşelarea Bisericii, care dezaprobă darn u intervine, suntem încă foarte departe de o activitate bancară.
Bancherul
Bancheri din această epocă au introdus niște valori profesionale și culturale, ei au împrumutat și au dezvoltat, de asemenea, unele caracteristrici deosebit de relevante ale mediului în care trăim.
În Evul Mediu bancherul își extindea mult activitățile asupra anumitor centuri meșteșugărești, din această activitate el își scoate profitul. Banca aducea un plus de argument intermediarului commercial, în mare măsură o poziție se păstrează mai bine cînd te oferi să împrumuți sau să înlesnești operațiuni financiare. În mare măsură bancheri neglijau negoțul cu mărfurile și aveau o anumită emancipare a bănci. Marile tîrguri dau un caracter ciclic traficului commercial prin urmare reglementările financiare se concentrează în locuri sigure, tîrgurile au constituit în tîlniri periodice ale comerțului regional, apoi ale negoțului pe o rază mare. Bancherul trebuie să ție con de balanțele comerciale, care determină prețul banilor. În societatea din perioada precidentă figura bancherului apărea mai bine difinită, mai cu seamă în măsura în care, de cele mai multe ori, nu era inclusă în patriciat, și cu atît mai puțin în rîndurile nobilimi, contactele lor cu suveranii erau episodice, iar sfera lor cultural era, în mare parte profesională.
