luni, noiembrie 4G2G - Get 2 Gether

Despre adevăr şi minciună. E mai uşor de accepat minciuna îmbrăcată în adevăr, decât adevărul gol-goluţ

TRIMITE PRIETENILOR

Minciuna i-a spus Adevărului: Hai să facem baie împreună, apa din fântână este răcoroasă și limpede. Adevărul, neîncrezător, a atins și a privit apa, constatând că este, într-adevăr, răcoroasă și limpede.

În acel moment s-au dezbrăcat și au făcut baie. Dar deodată Minciuna a ieșit din apă și a fugit, luând cu sine și hainele Adevărului. Adevărul, furios, a ieşit din fântână pentru a-și lua înapoi hainele. Însă lumea, văzând Adevărul gol, l-a batjocorit și a privit în altă parte, cu dispreț.

Bietul Adevăr s-a întors la fântână și s-a scufundat pentru totdeauna, ascunzându-și umilința.
De atunci, Minciuna face înconjurul lumii, îmbrăcată cu hainele Adevărului, satisfăcând nevoile imediate ale societății, căci lumea nu are nici o dorință de a întâlni Adevărul gol…”

“Adevărul” care iese din fântână pentru a face de rușine omenirea

Intr-o zi minciuna şi adevărul s-au întâlnit. Minciuna i-a spus adevărului:

– Bună dimineaţa!.
Şi adevărul a verificat dacă într-adevăr e o zi bună. S-a uitat în sus, nu a văzut nori de ploaie, mai multe păsări au cântat şi văzând că într-adevăr era o zi bună, i-a răspuns minciunii:
– Bună dimineaţa!
– E prea cald azi.
Şi adevărul văzu că minciuna a spus adevărul.
Minciuna apoi l-a invitat pe adevăr să se scalde în rîu. Şi-a scos hainele, a sărit în apă şi i-a spus:
– Să știi că apa e minunată!

Şi de îndată ce adevărul a sărit în rîu, cum era de așteptat, minciuna a ieşit din apă, s-a îmbrăcat în hainele adevărului şi a plecat. Adevărul în schimb a refuzat să se îmbrace în hainele minciunii şi, pentru că n-avea de ce să-i fie ruşine, a plecat dezbrăcat pe stradă.
Așa se face că, în ochii altor oameni, e mai uşor de accepat minciuna îmbrăcată în adevăr, decât adevărul gol-goluţ.


TRIMITE PRIETENILOR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *