Doamne, Dumnezeule! Accident cu VICTIME în B.

Un eveniment rutier produs duminică seară, într-o zonă circulată din Botoșani, s-a soldat cu rănirea a șapte persoane. Acestea au fost transportate la spital. În urma impactului dintre două autoturisme, una dintre mașini s-a răsturnat.

Un eveniment rutier produs duminică seară, într-o zonă circulată din Botoșani, s-a soldat cu rănirea a șapte persoane. Acestea au fost transportate la spital.

În urma impactului dintre două autoturisme, una dintre mașini s-a răsturnat și a ajuns pe plafon, conform ȘtirileProTV.

Din primele informații, unul dintre conducătorii auto ar fi pătruns în intersecție fără să se asigure și fără să acorde prioritate. Mașina sa a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de un șofer aflat la început de drum. Impactul a făcut ca primul autoturism să se răstoarne. În interior se aflau cinci persoane, în timp ce în celălalt vehicul erau doi adulți.

Deși accidentul a fost unul violent, nicio persoană nu a rămas blocată și nu a fost necesară intervenția pentru descarcerare. Cele șapte victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Județean Mavromati din Botoșani. Potrivit informațiilor disponibile, acestea nu au suferit răni grave.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Verificările efectuate de oamenii legii au arătat că niciunul dintre cei doi șoferi nu consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *