După învestirea noului Guvern în România, Rusia a…

Agenția de presă din Rusia, TASS, controlată de Kremlin, a acordat un spațiu amplu prezentării noului premier de la București și situației politice din România. Potrivit TASS, Luca Niculescu este considerat un „tehnocrat clar şi.

Agenția de presă din Rusia, TASS, controlată de Kremlin, a acordat un spațiu amplu prezentării noului premier de la București și situației politice din România.

Potrivit TASS, Luca Niculescu este considerat un „tehnocrat clar şi sistematic”, cu o orientare prooccidentală impecabilă. Legătura străbunicului său cu PNL, nu înseamnă și o apartenenţă politică actuală, notează agenția de presă de la Moscova.

Organul de presă de la Moscova scrie că „observatorii politici locali se îndoiesc că guvernul Niculescu va avea succes, dat fiind că persistă disensiunile între partide, iar fragilul compromis prin care s-a obţinut susţinerea acestui cabinet a fost încheiat cu mari eforturi”.

Două linii roșii și austeritate pentru noul cabinet Potrivit TASS, președintele Nicușor Dan a trasat anterior două linii roșii pentru noul cabinet: menținerea orientării pro-occidentale a României și îndeplinirea obligațiilor financiare ale țării.

„Aceasta înseamnă că Alianța pentru Unirea Românilor, considerată extremistă și inacceptabilă, nu poate fi admisă în guvern și că Executivul trebuie să își continue politica de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar”, notează jurnaliștii de la Moscova. Independentul Luca Niculescu, de 55 de ani, a devenit al patrulea candidat propus de președintele Nicușor Dan. Încercările anterioare de a forma un cabinet au eșuat din cauza lipsei de voință a principalelor forțe politice de a coopera între ele.

Învăștirea cabinetului pe 20 octombrie ar trebui să pună capăt crizei politice care se desfășoară în țară „din aprilie 2026”, scrie TASS.

Cum este descris noul premier al României în analiza TASS: francofon convins, orientare pro-occidentală fermă Agenția de presă de la Moscova realizează un profil al noului premier al României, trecând în revistă principalele elemente din biografia lui Luca Niculescu.

Ca o concluzie a biografiei sale, TASS scrie că Niculescu este considerat un „tehnocrat clar și sistematic” cu o orientare pro-occidentală de neclintit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *