Când auzi că elevi și studenți din țări bogate renunță la școală fiindcă „e prea grea”, primul impuls este să râzi amar. Ai zice că au totul. Au campusuri, burse, consiliere, tehnologie. Și totuși ies din sistem. În România, ruptura arată altfel. Aici renunțarea începe de la bani, de la distanță, de la un frigider gol. Nu de la materie.
Ca să nu rămâi la impresii, merită să te uiți la ce măsoară statisticile europene. Eurostat definește „părăsirea timpurie a educației și formării” ca ponderea tinerilor de 18-24 ani care au cel mult gimnaziul și nu mai sunt în nicio formă de educație sau formare. Asta nu surprinde toate formele de abandon, dar arată clar unde se rupe lanțul.
În 2024, media UE a fost 9,3%. România a urcat la 16,8%, cel mai mare nivel din Uniune. Diferențele interne sunt și mai dure. În mediul rural, indicatorul ajunge la 26,3%. În orașe mari coboară la 3,3%. Aici se vede problema reală. Nu ai aceeași țară când vine vorba de acces la școală.
În același timp, România nu se lovește doar de abandon la gimnaziu sau liceu. Comisia Europeană notează explicit că România are „rate mari de abandon” și în învățământul superior, iar barierele financiare sunt un factor cheie. Asta explică de ce vezi studenți care dispar după primul an. Pleacă la muncă. Nu găsesc bani de chirie, transport, mâncare. Nu reușesc să țină pasul când muncesc și în paralel.
Raportările despre abandonul școlar în România, inclusiv analize economice ale fenomenului, indică aceleași cauze principale: probleme financiare, instabilitate familială, condiții slabe în rural și lipsă de resurse educaționale. s.iw.ro Costul pentru societate nu rămâne la nivel de „păcat”. Se transformă în bani pierduți și șanse pierdute. În acel raport, diferența de câștig pe viață între un abandon și un absolvent de liceu apare la aproximativ 190.473 euro.
Acum vine comparația care te pune pe gânduri. În țările bogate, o parte din renunțare nu începe de la foame, ci de la epuizare. În Statele Unite, un studiu Gallup realizat împreună cu Lumina Foundation arată că 35% dintre studenți au luat în calcul să își întrerupă studiile în ultimele șase luni. Primul motiv ține de starea lor: stres emoțional și motive de sănătate mintală. 54% au indicat stres emoțional, 43% au indicat motive de sănătate mintală. Când un student îți spune „e prea greu”, de multe ori asta înseamnă „nu mai pot duce presiunea”.
Nici acolo banii nu dispar din ecuație. În același studiu, costul apare ca motiv important pentru a lua în calcul plecarea. În Marea Britanie, presa a legat scăderea participării la cursuri de presiunea financiară și de nevoia de a munci în paralel, pe fondul costului de trai. Iar izolarea și încărcarea mare la facultate apar în sondaje recente ca factori care apasă direct pe viața de student.
Pe ansamblu, OECD arată că finalizarea studiilor superioare nu este un drum „garantat” nici în economiile bogate. În 32 de țări OECD și partenere, doar 43% dintre studenții de licență termină la timp, iar procentul urcă la 70% dacă le dai încă trei ani. Aici intră și abandonul, și întreruperile, și revenirea ulterioară. Ideea rămâne aceeași. Sistemul pierde oameni, chiar și când are bani.
Diferența mare dintre Vest și România nu este că „ei sunt sensibili, noi suntem tari”. Diferența este punctul de rupere. În multe țări bogate, ruperea apare după ce intri în sistem, când presiunea, singurătatea, stresul și uneori combinația școală plus job îți dau peste cap ritmul. În România, ruperea apare și înainte să apuci să ai o șansă reală. Se întâmplă când copilul face naveta pe bani puțini, când nu are haine, când părintele îl trimite la muncă, când școala nu mai reușește să țină elevul aproape.
Dacă vrei să judeci corect subiectul, te ajută o regulă simplă. Întreabă ce lipsește din viața tânărului care pleacă. În țările bogate, lipsește adesea echilibrul și sprijinul emoțional, uneori lipsește sensul, uneori lipsește timpul.În România, lipsește prea des baza, bani, transport, stabilitate, resurse minime.
Statul încearcă să repare, măcar pe bucăți. Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar a finanțat peste 2.000 de școli cu măsuri educaționale și sociale, iar primele proiecte raportate au indicat îmbunătățiri de participare și reducere a abandonului în multe dintre școlile selectate.Asta îți arată ceva important. Dacă duci resursele exact unde se rupe lanțul, abandonezi mai puțin.
Dacă ești părinte, partea practică începe cu o întrebare directă pentru copilul tău. Ce îl apasă, banii sau presiunea. Dacă ești student, întreabă te la fel. Dacă răspunsul este banii, rezolvarea înseamnă sprijin material și predictibil, bursă, loc de cazare, job part time care nu îți mănâncă ziua, costuri mici de transport. Dacă răspunsul este presiunea, ai nevoie de alt tip de sprijin, ritm realist, ajutor la învățare, consiliere, o relație mai bună cu școala, nu doar „trage tare”.
Școala devine „prea grea” în două feluri. În Vest, te strivește psihologic. În România, te strivește logistic. Când înțelegi diferența, nu mai rămâi la sloganuri. Începi să vezi exact unde trebuie lovit ca să nu mai pierdem copii și studenți pe drum.
