GATA, E OFICIAL! Noul premier va…

Consilierul prezidențial Eugen Tomac consideră că organizarea alegerilor anticipate trebuie evitată, chiar dacă prima condiție constituțională pentru declanșarea acestora a fost deja îndeplinită. Oficialul s-a declarat, în schimb, optimist că România va avea un nou.

Consilierul prezidențial Eugen Tomac consideră că organizarea alegerilor anticipate trebuie evitată, chiar dacă prima condiție constituțională pentru declanșarea acestora a fost deja îndeplinită.

Oficialul s-a declarat, în schimb, optimist că România va avea un nou guvern în luna septembrie, după consultările pe care președintele Nicușor Dan le va purta cu partidele politice. Eugen Tomac a declarat, luni seară, că actuala criză politică trebuie depășită cât mai rapid, în condițiile în care România are nevoie de un Executiv care să poată lua decizii economice importante.

„Sunt absolut convins că în luna septembrie președintele, după negocierile pe care le va convoca cu partidele politice, va desemna persoana pregătită să fie învestită de către o majoritate parlamentară”, a afirmat Tomac.

Consilierul prezidențial a subliniat că partidele trebuie să pună interesele României înaintea celor politice și să ajungă la un compromis pentru deblocarea situației.

„Cred că suntem în fața unei situații care obligă partidele să pună pe primul loc România și cetățenii români. Până acum s-au gândit la confortul partidelor, de cele mai multe ori, și și-au impus condiții pentru a menține această stare de blocaj. (…) Sunt optimist în ceea ce privește abordarea pe care am observat-o atât în spațiul public, cât și din discuțiile pe care le-am avut cu lideri politici din toate partidele din fosta coaliție, inclusiv cu domnul Varujan Pambuccian, liderul minorităților naționale. Toată lumea este conștientă că avem nevoie urgentă de un nou guvern, pentru că economia nu așteaptă negocierile politice”, a spus Eugen Tomac.

Potrivit acestuia, presiunea economică este una dintre principalele probleme care impun deblocarea rapidă a situației politice. România are nevoie de o rectificare bugetară, de un buget realist și de finalizarea negocierilor privind jaloanele critice din PNRR, care au termen la 31 august.

Deși prima condiție constituțională pentru declanșarea alegerilor anticipate a fost îndeplinită, Eugen Tomac consideră că această variantă nu este una de dorit în contextul actual.

„România a avut alegeri cu consecințe dureroase pentru societatea noastră în 2024. Am avut alegeri anul trecut. Consider că menținerea unei stări de tensiune politică, prin reașezarea jocului, prin organizarea de alegeri anticipate, este un scenariu care trebuie evitat”, a declarat consilierul prezidențial.

Tomac a precizat însă că alegerile anticipate reprezintă o soluție democratică și constituțională în cazul în care partidele politice nu reușesc să găsească o altă cale de ieșire din criză.

Din perspectiva președintelui Nicușor Dan, prioritatea este formarea unui „guvern capabil să repornească economia” și să pregătească un buget credibil.

Eugen Tomac, întrebat dacă ar accepta funcția de premier În contextul în care în spațiul public au apărut mai multe nume vehiculate pentru funcția de prim-ministru, printre care Sorin Grindeanu, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare și Eugen Tomac, consilierul prezidențial a evitat să indice o posibilă variantă.

Întrebat luni seară dacă ar accepta o nouă nominalizare pentru funcția de premier, Tomac a răspuns că numele viitorului prim-ministru este mai puțin important în acest moment decât existența unei majorități parlamentare.

„Nu cred că numele viitorului premier contează, în clipa de față. Ceea ce este cel mai important este să avem o majoritate capabilă să susțină învestirea unui nou guvern și reformele pe care, indiferent de numele premierului, viitorul guvern trebuie să le facă, fie că ne referim la administrația locală. Din punctul meu de vedere, cel mai important este să se găsească un consens politic din partea partidelor pentru o majoritate”, a afirmat Eugen Tomac.

Acesta a insistat că nu dorește să comenteze asupra numelor pe care președintele Nicușor Dan le-ar putea lua în calcul pentru funcția de premier, subliniind că prioritatea este obținerea unei majorități capabile să susțină viitorul Executiv și reformele necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *