
Dimineața de coșmar în Militari Residence, un cartier mare de la marginea Bucureștiului. Mansarda unui bloc a fost cuprinsă rapid de flăcări uriașe, iar fumul dens a invadat zona. Locatarii au fost surprinși în mijlocul incendiului, panicându-se și fugind pe scări. La momentul izbucnirii focului, în blocul cu șapte etaje se aflau 50 de oameni, iar doi dintre ei au avut atacuri de panică din cauza fricii de a nu fi prinși de flăcări.
Pentru pompieri a fost o misiune imposibilă din cauza maşinilor parcate, a străzilor înguste, dar şi a hidranţilor cu probleme. De data aceasta, nu au fost victime, însă pagubele sunt uriaşe. Peste 100 de apartamente au fost afectate de incendiul a cărui cauză încă este o necunoscută.
Nici după 6 ore de eforturi pompierii nu au reuşit să anihileze complet incendiul. Dar principalele focare au fost stinse. Deşi pentru pompieri greul s-a terminat, calvarul abia începe pentru cei care locuiesc aici. Oamenii nu vor putea intra prea curând în case. Peste 100 de apartamente au fost afectate. Nici până la această oră nu se ştie de la ce a izbucnit focul.
Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă, având în vedere străzile înguste și aglomerate, blocate de mașinile parcate. Însă, după patru ore de luptă cu focul, flăcările au fost stinse, iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului. Specialiștii în urbanism trag un semnal de alarmă asupra construcțiilor din Chiajna, care au folosit materiale periculoase, facilitând propagarea rapidă a focului.
Incendiul a fost localizat după câteva ore de intervenție, echipele de pompieri continuând să acționeze pentru lichidarea ultimelor focare și prevenirea reaprinderii. Cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de autorități.
Acest incident survine la doar câteva zile după o altă tragedie în același complex rezidențial, unde o femeie a fost ucisă de o bucată de gheață căzută de pe acoperișul unei clădiri.