Puțină lume știe, însă anumite categorii de pacienți pot beneficia de analize medicale decontate prin CAS, chiar dacă furnizorul de investigații și-a epuizat deja fondurile din partea CAS din acea lună. Pentru a beneficia de analize medicale e necesar ca pe biletul de trimitere să fie menționat termenul „Monitor” (oricare dintre numerotările 1-7) sau „Prev” cifra 5 (persoane asimptomatice cu vârsta de 40 de ani și peste).
Pacienții asigurați care au bilet de trimitere de la medicul specialist sunt nevoiți să aștepte destul de mult timp pentru a-și efectua gratuit analizele medicale, conform unei liste de așteptare. Însă, mulțumită unei modificări legislative, pacienții cronici sau cei trecuți de 40 de ani, pot să se programeze mai rapid pentru analize, atunci când pe biletul lor de trimitere prin CAS scrie „Monitor” sau „Prev” 5.
La ce se referă termenul „Monitor” de pe biletul de analize?
Pacienții, indiferent de vârstă, pot beneficia rapid de analize medicale decontate dacă le sunt recomandate pentru monitorizarea unei afecțiuni care se încadrează într-una dintre cele 7 categorii de afecțiuni stabilite de Ministerul Sănătății și CNAS:
Monitor 1 – pentru monitorizarea pacienților diagnosticați cu COVID-19 după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare
Monitor 2 – pentru monitorizarea pacienților diagnosticați cu boli oncologice
Monitor 3 – pentru monitorizarea pacienților cu diabet zaharat
Monitor 4 – pentru monitorizarea pacienților diagnosticați cu boli cardiovasculare
Monitor 5 – pentru monitorizarea pacienților diagnosticați cu boli rare
Monitor 6 – pentru monitorizarea pacienților diagnosticați cu boli neurologice
Monitor 7 – pentru monitorizarea pacienților diagnosticați cu boli cerebrovasculare.
Este obligatoriu ca pe biletul de trimitere să fie menționat cuvântul Monitor și codul aferent pentru ca pacientul să beneficieze de investigații fără să fie pus pe lista obișnuită de așteptare.
Ce înseamnă termenul ”PREV” 5 și când poți beneficia de analizele de prevenție?
În mod normal, analizele medicale de prevenție sunt încadrate în limita fondurilor disponibile din partea CAS, însă pentru persoanele trecute de 40 de ani, analizele medicale de prevenție se pot face prin CAS, chiar dacă a fost depășit plafonul lunar acordat furnizorului de investigații paraclinice.
Este necesar ca pe biletul de trimitere să fie menționat PREV și codul 5, aferent acestei categorii de pacienți, pentru a putea să mergeți la analize oricând, nu doar cât timp sunt fonduri disponibile.