Peste 2.000 de elevi și studenți primesc bani de la stat pentru…

Elevii și studenții vor primi bani pentru calculatoare Sursa: Shutterstock Peste 2.300 de elevi și studenți din familii cu venituri reduse vor primi în acest an sprijin financiar pentru achiziționarea unui calculator. Guvernul a actualizat.

Peste 2.300 de elevi și studenți din familii cu venituri reduse vor primi în acest an sprijin financiar pentru achiziționarea unui calculator.

Guvernul a actualizat normele de aplicare ale Legii nr. 269/2004, astfel încât beneficiarii aflați pe lista aprobată de Ministerul Educației și Cercetării să poată utiliza ajutorul acordat prin program.

Numărul elevilor și studenților care beneficiază de acest sprijin financiar a crescut față de anul precedent. În 2025, programul a ajuns la 2.339 de elevi și studenți, cu aproape 500 de beneficiari mai mult decât în anul anterior.

Programul are stabilite perioade precise pentru fiecare etapă. Bonurile valorice urmează să fie distribuite între 31 august și 11 septembrie, în timp ce achiziția calculatoarelor și a celorlalte echipamente incluse în program se poate face în intervalul 7 septembrie – 16 octombrie.

Programul „Euro 200” se adresează elevilor și studenților cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși la unități de învățământ de stat sau la instituții private acreditate. Pentru acordarea sprijinului, venitul brut lunar pe membru de familie nu trebuie să depășească 500 de lei.

Ajutorul financiar este echivalentul în lei al sumei de 200 de euro și este destinat cumpărării unui calculator. Valoarea în lei se calculează folosind cursul de schimb comunicat de BNR pentru ultima zi a lunii precedente.

Sprijinul poate fi acordat o singură dată unei familii.

Cum se depune cererea pentru ajutorul financiar Elevii care îndeplinesc condițiile trebuie să depună o solicitare la unitatea de învățământ unde sunt înscriși, împreună cu documentele care demonstrează îndeplinirea criteriilor.

Ulterior, reprezentanții școlilor analizează dosarele și stabilesc care dintre solicitanți sunt eligibili. Documentația este apoi transmisă către inspectoratele școlare pentru etapele următoare ale procedurii.

În cazul studenților, verificarea actelor și a condițiilor de eligibilitate este realizată de instituțiile de învățământ superior. După finalizarea verificărilor, documentele sunt înaintate Ministerului Educației și Cercetării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *