Revin ploile și furtunile după caniculă în România! Care sunt zonele vizate astăzi

În a doua parte a zilei, ploile și descărcările electrice își fac apariția în special în Oltenia,

  • Redactie
  • Noutati

În a doua parte a zilei, ploile și descărcările electrice își fac apariția în special în Oltenia, Muntenia, Transilvania și în regiunile montane. Maximele zilei vor fi cuprinse între 24 de grade în zonele depresionare și 33-34 de grade în Banat, Crișana și sudul Olteniei. Vântul va avea intensificări în est și sud-est, iar pe litoral rafalele vor fi mai puternice.

În Dobrogea și Bărăgan, soarele va domina cerul pe parcursul zilei.

Temperaturile vor coborî ușor față de ziua precedentă, dar vremea va rămâne călduroasă, cu aproximativ 32 de grade.

Cum va fi vremea în Moldova

Potrivit Știrileprotv.ro, în sudul Moldovei și în nordul Munteniei, ziua începe și continuă cu mult soare.

Vântul va deveni mai activ și poate ajunge la viteze de aproximativ 50 km/h. Temperaturile se opresc în jurul valorii de 31 de grade.

În partea de nord a Moldovei și în Bucovina, atmosfera va fi plăcută, cu perioade însorite și temperaturi confortabile. Norii vor fi puțini, iar doar în zonele montane există posibilitatea unor ploi slabe.

Situația din Transilvania și vestul țării

Maramureșul și nordul Transilvaniei vor avea parte de o zi predominant frumoasă, cu soare și câțiva nori. La Satu Mare, temperatura poate ajunge la 31 de grade.

În Banat și Crișana, deși valorile termice vor fi ceva mai mici decât sâmbătă, căldura se menține. Temperaturile maxime vor atinge 33-34 de grade. Spre după-amiază, norii se înmulțesc în zona montană și sunt așteptate averse însoțite de fenomene electrice.

În Transilvania, unele zone vor avea parte de înnorări și ploi încă din prima parte a zilei. Ulterior, cerul se va mai degaja, pentru ca norii să revină spre seară. Cele mai mari cantități de apă sunt posibile în sud-vestul provinciei și în zona Carpaților Meridionali, unde se pot acumula până la 20 de litri pe metru pătrat.

Ploi în Oltenia și sudul țării

Oltenia scapă de temperaturile extreme din zilele precedente, însă vremea va rămâne călduroasă. La prânz sunt prognozate aproximativ 32 de grade.

Instabilitatea atmosferică va fi mai pronunțată în nordul provinciei și în zona montană, unde sunt posibile averse mai consistente. În regiunile deluroase și montane din sud, ploile pot apărea în mai multe reprize și pot produce cantități importante de apă într-un timp scurt.

Cum va fi vremea în Capitală

Capitala va avea parte duminică de o ușoară răcorire, cu o maximă de aproximativ 32 de grade. Cerul va fi variabil, iar în primele ore ale zilei nu sunt excluse câteva ploi slabe.

Vremea se schimbă însă rapid în zilele următoare. Luni, soarele va fi prezent în cea mai mare parte a zilei, iar temperatura urcă până la 33 de grade.

Marți, căldura se intensifică din nou. Cerul va rămâne mai mult senin, iar temperatura poate ajunge la 36 de grade, în condițiile unui stres termic accentuat.

Miercuri, maxima coboară ușor, până la aproximativ 34 de grade. Spre după-amiază pot apărea din nou nori și, izolat, ploi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *