Fostul președinte Traian Băsescu este sceptic cu privire la promisiunile lansate de social-democrații intrați la guvernare alături de Luca Niculescu.
Luca Niculescu a obținut marți, 20 octombrie, majoritatea parlamentară necesară învestirii Guvernului, cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă” dintr-un total de 338 de voturi exprimate. Noul Executiv a avut deja prima ședință, desfășurată după votul din Parlament. Premierul a declarat că prioritățile echipei sale, care va guverna în perioada 2026-2028, sunt reformele economice, investiții în infrastructură, digitalizare și politici sociale, principalul scop fiind menținerea țintei de deficit bugetar.
Printre promisiunile noului Executiv se regăsesc și indexarea și eliminarea CASS pentru pensii, măsura față de care Traian Băsescu și-a exprimat scepticismul.
Traian Băsescu consideră că procesul de redresare economică a României a început în perioada guvernului condus de Ilie Bolojan și subliniază diferența dintre redresare economică și bunăstarea oamenilor. Fostul președinte s-a arătat sceptic cu privire la promisiunile de guvernare lansate de PSD, mai ales cea despre indexarea salariilor și a pensiilor.
”Procesul de redresare economică este pornit de Bolojan. Acest proces de consolidare fiscală este un proces care face parte din redresarea economică. Dacă vă referiți la creșterea bunăstării, aici avem probleme. N-aș putea spune că declarațiile pe care le-au făcut liderii PSD se vor împlini foarte repede. Mi-e greu să cred că vor putea să facă indexări de pensii, salarii și alte cheltuieli(…) Va trebui să vedem ce se întâmplă cu încasările și cheltuielile în prima parte a anului 2027.
Nu se pot repezi, cu situația pe care o au acum, să treacă la indexări. Eu cred că vor fi prudenți”, a declarat Traian Băsescu.
Guvernul Luca Niculescu este format din miniștri independenți și membri PSD:
Prim-ministru: Independent: Luca Niculescu Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne: PSD: Marian Neacșu Ministrul Transporturilor și Infrastructurii: PSD: Ștefan-Ovidiu Popa Ministrul Finanțelor: Independent: Alexandru Nazare Ministrul Afacerilor Externe: Independent: Sebastian-Dănuț Neculăescu Ministrul Justiției: PSD: Radu Marinescu Ministrul Apărării Naționale: PSD: Ștefan-Radu Oprea Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului: PSD: Daniel-Cătălin Zamfir Ministrul Delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Independent: Costinel-Bogdan Dumitru Ministrul Energiei: Independent: Dumitru Chisăliță Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: PSD: Florin-Ionuț Barbu Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: PSD: Natalia-Elena Intotero Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: PSD: Marcel-Alexandru Stoica Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: PSD: Alexandru-Mihai Ghigiu Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale: PSD: Petre Florin Manole Ministrul Sănătății: PSD: Alexandru-Florin Rogobete Ministrul Educației și Cercetării: Independent: Valentin-Sorin Costreie Ministrul Delegat pentru Învățământ Preuniversitar: PSD: Sorin-Gabriel Ionescu Ministrul Culturii: Independent: Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan.