Doina Caramzulescu, una dintre cele mai cunoscute voci de la radio, s-a stins din viață la 79 de ani.
Doliu în lumea radioului românesc! Doina Caramzulescu, una dintre cele mai cunoscute voci ale radioului și omul care a contribuit la transformarea acestuia într-un simbol al verilor petrecute pe litoral, a murit la vârsta de 79 de ani. Anunțul trist a fost făcut sâmbătă de colegii ei.
„Ne-a pǎrǎsit cea mai frumoasǎ voce de vacanțǎ. Mulțumim pentru toate verile de neuitat! Rǎmas bun, Doina Caramzulescu”, au transmis aceștia.
Cum a ajuns Doina Caramzulescu la radio? Absolventă a Facultății de Limbi Străine, Doina Caramzulescu a intrat în lumea radioului la doar 22 de ani. În anii ’60, Doina Caramzulescu a fost trimisă la Mamaia, unde activitatea sa avea să capete o nouă direcție. Directorul de atunci al postului radio la care lucra i-a propus să rămână până la finalul sezonului estival, după ce a reorganizat echipele radio.
Tânăra a acceptat, atrasă de atmosfera de pe litoral, pe care o considera mai relaxată și mai liberă decât cea din alte zone ale țării.
Ulterior, radioul la care lucra a început să realizeze și transmisiuni în direct, lucru neobișnuit pentru acea perioadă, în condițiile în care programele radio din România comunistă erau supuse unui control strict și, în multe cazuri, erau înregistrate înainte de difuzare.
Dacă anii ’70 au reprezentat o perioadă de libertate pentru echipa, deceniul următor a adus restricții tot mai severe. Doina Caramzulescu a povestit despre schimbările care au afectat activitatea postului radio la care lucra în anii ’80:
„S-a dus noastră de exprimare, de orice. Ni se spunea: «aia nu», «aia nu». Dispoziţiile veneau de la Bucureşti. «Tovarăşul ăla de ce spune aşa?», «ăla de ce spune aşa?». Nu le mai convenea nimic. Nu mai era voie să se dea melodii la cerere, nu se mai pronunţau nume proprii, ci doar colective de oameni ai muncii“, își amintea Doina Caramzulescu.