Acidul uric, produs final al degradării purinelor din acizii nucleici, joacă un rol esențial în metabolism. După formare, trece în sânge, unde rinichii îl filtrează și îl elimină prin urină, menținând uricemia în limite normale. Însă când acest echilibru se rupe, consecințele pot fi severe și dureroase.
Potrivit informațiilor medicale disponibile, în condiții fiziologice, organismul menține un echilibru fin între producția și excreția de acid uric. Când rinichii nu mai pot elimina suficient acidul uric, nivelul seric crește. Aceasta se întâmplă în boli renale, anumite afecțiuni hematologice, tulburări enzimatice ereditare, în timpul tratamentului cu glucocorticoizi, în toxemia gravidică sau în intoxicația cu plumb. Starea de nivel crescut se numește hiperuricemie și necesită monitorizare medicală.
Excesul de acid uric se poate depune sub formă de microcristale de urat în articulații, declanșând guta. Această afecțiune provoacă inflamație și durere intensă, mai ales la nivelul picioarelor și al degetului mare. O altă complicație frecventă este depunerea în rinichi, care favorizează apariția litiazei urinare, adică pietrelor la rinichi. Cristalele de urat pot irita membrana sinovială și declanșa inflamație acută, episodică, caracteristică atacurilor de gută. Situații critice apar și la pacienții care urmează chimioterapie sau radioterapie, când moartea accelerată a celulelor produce rapid substanțe de degradare pe care urința nu le mai poate elimina eficient.
Nu toți pacienții cu hiperuricemie prezintă simptome imediate. Totuși, valorile mari se asociază cu atacuri de gută sau cu calculi renali. La polul opus, uricemia prea mică poate semnala boli hepatice sau renale și apare în sindromul Fanconi. Medicii recomandă testarea acidului uric pentru a monitoriza și diagnostica guta, pentru a urmări pacienții în chimioterapie sau radioterapie, și pentru a evalua funcția renală după traumatisme. Testul este util și în cazurile de pietre la rinichi sau boli renale.
Factorii care ridică uricemia necesită atenție constantă
Numeroși factori pot crește nivelurile de acid uric. Diureticele, consumul excesiv de alcool, predispoziția genetică, hipotiroidismul, medicamentele imunosupresoare și vitamina B3 sunt factori frecvenți. Obezitatea, psoriazisul și insuficiența renală contribuie la creșterea acestor valori. Și dietele bogate în purine agravează situația: ficat, carne de vânat, anșoa, sardine, sosuri grase din carne, fasole uscată și mazăre, ciuperci — toate aceste alimente conțin purine care se metabolizează în acid uric.
Testul de sânge presupune recoltarea unei mostre de sânge venos. Se aplică un garou pe braț, zona se dezinfectează cu alcool, iar un ac steril colectează sângele într-un recipient special. După înlăturarea acului, se eliberează garoul și se comprimă locul puncției cu tifon. Valorile orientative normale sunt: pentru femei între 2,4 și 6,0 mg/dl, pentru bărbați între 3,4 și 7,0 mg/dl, iar pentru copii între 2,0 și 5,5 mg/dl.
Medicii recomandă monitorizarea periodică, mai ales pacienților care urmează tratamente oncologice. Dacă apar episoade de durere articulară bruscă, roșeață și căldură locală, evaluarea medicală devine urgentă, căci pot semnala un atac de gută. Unii pacienți au valori mari fără manifestări imediate, dar depunerile de cristale evoluează în timp și necesită intervenție preventivă.
