În acest mediu simbiotic de comunicare, care a ieșit din copilăria timpurie și se îndreaptă  vertiginos spre maturizare, apar întrebări etice noi, ca urmare a avansurilor tehnologice rapide și a lipsei de conștientizare a pericolelor de către utilizatori. Semnalul de alarmă prezentat în lucrarea de față este necesar în principal ca urmare a migrării transferului de date în cantități uriașe din lumea virtuală înspre lumea fizică, formată din seturi de obiecte de uz curent, dotate cu putere de calcul și interconectate în rețele wireless de dimensiuni și importanțe diferite. Problemele menționate sunt augmentate de folosirea pe scară largă a unor tehnologii noi ca RFID, NFC, senzori diverși și 4G. În acest context, ele devin  foarte interesante atât pentru fiecare dintre noi, ca și utilizatori ai căror viață privată va fi afectată de intruziunile Internetului obiectelor, dar mai ales pentru managerii organizațiilor viitorului, care vor întâmpina provocări noi într-o lume în care frontiera dintre lumea fizică și cea virtuală va fi din ce în ce mai greu de trasat.

Tehnologii și caracteristici ale Internetului obiectelor – factori favorizanți pentru problemele etice

Preocupările etice curente sunt cauzate de extinderea pe scară foarte largă a tehnologiilor specifice Internetului obiectelor și de un set de caracteristici specifice acestor tehnologii. Internetul obiectelor se bazează pe o infrastructură de rețea globală, care leagă obiecte fizice și virtuale identificate în mod unic, prin exploatarea datelor capturate prin senzori, a facilităților de comunicație și localizare. Tehnologia RFID stă la baza acestor dezvoltări, dar conceptul de Internet al obiectelor s-a extins și prin încorporarea unor inovații ca Near Field Communication, codurile de bare 2D, senzorii wireless, tehnologiile de localizare, comunicațiile 3 sau 4G.

RFID (Radio Frequency Identification) este o tehnologie care folosește unde electromagnetice pentru identificarea automată a unor obiecte, prin etichetarea lor cu un microcip cu una sau două antene, numit „tag” (etichetă). Eticheta emite un cod electronic unic, care este citit de un cititor care poate fi plasat în orice zonă. Nici o etichetă nu este identică cu alta, așa cum se întâmplă în acest moment cu codurile bară atașate articolelor. Posibile utilizări ale RFID sunt urmărirea automată a obiectelor, inclusiv a celor atașate persoanelor (skipass-uri, permise de conducere, ecusoane pentru pontaj, brățări pentru copiii de vârstă școlară etc.) și a celor implantate sub pielea oamenilor sau animalelor (atât în scopuri medicale, dar și pentru accesul VIP în anumite zone – de exemplu, Baja Beach Club din Barcelona), inventarierea „instantanee” a produselor dintr-un depozit sau din coșul de cumpărături de la supermarket, încorporarea etichetelor în telefoanele mobile, cu scopuri variate etc.

Senzorii integrați în obiectele conectate pot fi dintre cei mai diverși – de proximitate, temperatură, de lumină ambientală ș.a. Puține dintre obiectele electronice și electrocasnice care se vând astăzi nu încorporează senzori – smartphone-urile sau tabletele comune, de exemplu, sunt dotate cu cel puțin 10 senzori. Ei joacă un rol foarte important în stabilirea legăturii dintre lumea virtuală și parametrii lumii fizice și le permit obiectelor să răspundă la schimbările din mediul fizic în care sunt plasate. O parte dintre acești senzori sunt nano-senzori, cu dimensiuni de circa a miliarda parte dintr-un metru. Ei pot fi utilizați pentru diagnosticarea unor boli ca SIDA, pentru determinarea nivelului de poluare din ape, pot fi instalați pe roboți ajutând la salvarea vieților în cazul dezastrelor etc. Pornind de la abundența senzorilor în lumea contemporană, se vorbește despre Remote Emotive Computing (REC) – captarea și prelucrarea emoțiilor umane de către dispozitive minuscule, dotate cu putere de procesare. Un exemplu de utilizare a REC este dat de Karimi (2013), care ne invită să ne imaginăm un individ monitorizat non-stop de către senzori care surprind toate acțiunile, emoțiile și mișcările sale. Datele captate sunt trimise către o aplicație care le prelucrează și răspunde prin alerte și sfaturi privind alimentația, stilul de condus sau … implicarea într-o relație. Într-un asemenea caz, mașina condusă de individ poate alerta automat poliția dacă „simte” că acesta a consumat băuturi alcoolice. Potrivit lui Wheatley (2013), Google a depus în 2012 cererea de patentare a unei tehnologii care captează zgomotele ambientale aferente unei discuții purtate prin microfonul calculatorului sau al telefonului, în așa fel încât corporația să poată identifica ce anume face utilizatorul în momentul respectiv și să poată furniza reclamă puternic adaptată contextului fizic în care acesta se situează. O tehnologie similară, dar și mai discutabilă din punct de vedere etic, a fost realizată de către Verizon, care dorește integrarea unor camere Web active permanent în TV, DVR sau telefon și monitorizarea, prin acest mijloc, a activităților curente ale utilizatorilor.

IO este deservit și de mai multe tehnologii de determinare a locului în care se află la un moment dat un obiect, cea mai cunoscută dintre ele fiind GPS. GPS (Global Positioning Solutions) este un sistem controlat și finanțat de către Departamentul American al Apărării. GPS folosește sateliții pentru a urmări (vertical și orizontal) poziția unui utilizator, viteza sa și ora curentă, în funcție de locul în care se află. El poate fi utilizat oriunde în lume, inclusiv în avioane sau nave maritime. Receptoarele GPS își calculează poziția pe baza sateliților care circulă în jurul Terrei cu o viteză de circa 3 km/s. Din orice punct de pe Pământ sunt vizibili 5 până la 8 sateliți. Ca urmare, acuratețea determinării poziției este mare, de 100 m pe orizontală și 156 m pe verticală, iar marja de eroare este redusă, de doar câțiva metri.

NFC (Near Field Communication) este o tehnologie radio, pe o frecvență de 13.56 MHz, ce poate stabili o comunicație între două dispozitive aflate în imediata proximitate (până la 20 cm) unul față de celălalt. Schimbul de date poate avea viteza de până la 424 kbit/s, iar timpul de stabilire a conexiunii este unul mai mic de 1/10 secunde. Utilizările posibile ale NFC se referă la plățile contactless (prin simpla apropiere a telefonului mobil de un cititor special), partajarea de informații în rețelele de socializare, înlocuirea cărților de identitate și a cheilor de la uși etc. Potrivit Wikipedia (2013), în Germania, Austria, Finlanda, Noua Zeelandă, Italia, Iran și Turcia s-au implementat plăți prin NFC pentru sistemele de transport public.

3G este acronimul utilizat pentru generația a treia de telefonie mobilă. Tehnologia, folosită pentru transferul de voce și date (inclusiv în format video), permite descărcarea de software, comunicarea prin e-mail și chat (instant messaging). 4G este o combinație între tehnologiile 3G și WiMax. WiMax (Worldwide Interoperability for Microwave Access) oferă o arie mai amplă de acoperire și o lărgime de bandă mai mare decât Wi-Fi. 4G combină aria mare de acoperire a 3G cu viteza WiMax, iar rezultatul este accesul mobil la viteze Ethernet (circa 10 Mbps), atât în rețelele locale cât și în cele de dimensiuni mari.

Combinația acestor tehnologii face posibile adevărate scenarii de science-fiction, în care din ce în ce mai multe activități vor fi realizate autonom de obiectele care ne înconjoară, capabile să comunice între ele, și deschide totodată posibilități pentru afaceri noi, de neimaginat astăzi. Serviciile oferite de tehnologie vor putea fi adaptate în funcție de acțiunile pe care omul, dispozitivul, infrastructura sau natura le fac la momentul prestării serviciului. Utilizări potențiale ale Internet-ului obiectelor includ spațiile domestice, orașele inteligente (smart cities) și dispozitivele de monitorizare a sănătății. Ca urmare a acestui potențial de dezvoltare al IO, un raport al Comisiei Europene, realizat de către Van den Hoven (2013), în contextul Agendei Digitale pentru Europa, menționează caracteristicile Internetului obiectelor care pot provoca probleme etice:

• ubicuitate, omniprezență – utilizatorul este atras în IO, devorat de acesta, nu există un mod clar de ieșire în afară de renunțarea la artefactele folosite (care nu va mai fi posibilă la un moment dat, din cauza producătorilor care le vor dota implicit cu conectivitate la Internet);
• miniaturizare, invizibilitate – calculatoarele, în forma pe care o au azi, vor dispărea – dispozitivele utilizate vor fi din ce în ce mai mici și mai transparente, sustrăgându-se în acest fel inspecțiilor, auditului, controlului de calitate și procedurilor contabile;
• ambiguitate – distincția între obiectele naturale, artefacte și ființe va deveni tot mai dificilă, ca urmare a transformării tot mai facile într-o categorie în alta pe baza etichetărilor, proiectării avansate și absorbției în noi rețele de artefacte. Vor apărea probleme serioase de identitate și granițe ale sistemelor;
• identificare dificilă – pentru a fi conectate în IO, obiectele vor avea identitate. Accesul la aceste „armate” de obiecte, gestiunea identităților lor pot cauza interese mari și probleme foarte serioase de securitate și control într-o lume globalizată;
• ultra-conectivitate – conexiunile se vor înmulți până la niveluri fără precedent în rețelele de obiecte și oameni. Ca urmare, vor crește foarte mult cantitățile de date produse și transferate (Big Data), care vor putea fi folosite în scopuri malițioase;
• comportament autonom și imprevizibil – din partea obiectelor interconectate pot apărea intervenții spontane în evenimentele umane, neașteptate nici de către utilizatori, dar nici de proiectanți. Oamenii vor fi parte a mediilor IO împreună cu artefacte și dispozitive, constituind astfel sisteme hibride, cu comportamente imprevizibile. Dezvoltarea incrementală a IO va duce la apariția de comportamente emergente, fără ca utilizatorii să înțeleagă pe deplin mediul la care se conectează sau sunt expuși;
• inteligență încorporată, care face ca obiectele să poată fi privite ca substitut pentru viața socială – obiectele vor fi inteligente și dinamice, cu comportament emergent, vor deveni extensii (nu doar externe) ale corpului și minții omenești. Privarea de aceste dispozitive va cauza probleme – așa cum putem observa și astăzi cazul persoanelor (de regulă adolescenți) care se simt handicapate cognitiv sau social fără Google, smart phone sau social media;
• control dificil – controlul și guvernanța IO nu vor putea fi asigurate centralizat, ca urmare a numărului foarte mare de noduri de conexiune și a cantității foarte mari de date transmise. Fluxurile informaționale vor fi fluidizate, transferurile vor fi rapide și din ce în ce mai ieftine, scăpând controlului. Vor apărea proprietăți și fenomene emergente, care vor trebui monitorizate și guvernate într-un mod adecvat cu natura lor distribuită, iar acest fapt va avea implicații serioase pentru contabilitate și control.

Provocări etice în IO

În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra datelor și informațiilor, dificultățile vor începe de la  identificarea corectă a autorilor acestora – de exemplu, un răspuns la întrebarea „Cine este proprietarul datelor captate de senzorii obiectelor conectate în Internetul obiectelor?” este greu de imaginat la această oră. Atunci când aceste date sunt date personale sau financiare ale individului, lucrurile se agravează. Omniprezența IO va face ca granițele dintre spațiul public și cel privat să devină invizibile, iar oamenii nu vor ști unde ajung informațiile lor. Supravegherea de tip Big Brother, adică monitorizarea indivizilor fără ca aceștia să fie conștienți de ea, va deveni posibilă. Senzorii cu care vor fi dotate obiectele le vor permite acestora să „vadă”, să „audă” și chiar să „miroase”. Datele înregistrate de senzori vor fi transmise în cantități mari și în moduri invizibile prin rețele, ceea ce va prejudicia viața privată a indivizilor. Prin tehnologii ca RFID, GPS și NFC, locul geografic în care se află o persoană și mișcările pe care aceasta le face dintr-un loc în altul pot fi determinate cu ușurință și fără știrea ei. Informațiile colectate de pe un chip implantat cu voia persoanei (în scopuri medicale, de exemplu) pot fi utilizate cu intenții rele. De asemenea, se pot crea profiluri ale indivizilor în funcție, de exemplu, de obiceiurile lor de consum, iar persoane rău intenționate din afară pot lua decizii în ceea ce le privește.

În sfera accesibilității informației, dacă un atac contemporan asupra unui PC poate duce la distrugerea sau divulgarea informațiilor, un virus sau un atac al hacker-ilor în IO poate avea influență directă asupra vieții indivizilor. De exemplu, o intervenție în sistemul de control al unei mașini conectate la IO poate pune în pericol viața pasagerilor – tipuri de asemenea atacuri au fost deja demonstrate ca fiind posibile (de exemplu, hacker-ii au putut interveni asupra computerului de bord prin intermediul unui player MP3). Știri recente (Sky News, 2013) vorbesc despre vânzarea pe piața neagră a viermelui informatic Stuxnet. Experții în securitatea informatică spun că viermele ar putea fi folosit pentru atacarea oricărei ținte fizice care are legătură cu computerele. Lista instalațiilor vulnerabile este aproape nesfârșită – pe aceasta sunt incluse centralele electrice, rețelele de distribuție a alimentelor, spitalele, sistemele de semaforizare, de transport și chiar barajele. Scenariile de atac care pot fi realizate pornind de aici și având ca infrastructură de reper IO sunt înspăimântătoare.

Integritatea se referă la caracterul complet și corect al datelor și informațiilor. Integritatea informațiilor este afectată de atacuri ca și cele descrise mai sus dar, în primul rând, de erori. Astăzi, greșelile angajaților care lucrează în sistemul informatic sunt frecvente și pot avea cauze diverse, ca: necunoașterea modului de lucru al calculatoarelor, entuziasmul excesiv, oboseala, indiferența etc. Un comportament etic implică, de regulă, diminuarea într-o cât mai mare măsură a acestor cauze. În IO, va deveni tot mai dificilă depistarea erorilor datelor, produselor software și echipamentelor, ca urmare a miniaturizării, omniprezenței și invizibilității, iar modalitățile tradiționale de a induce un comportament etic își vor pierde însuși obiectul de aplicare, și anume omul.

Decalajul digital se va adânci în Internetul obiectelor, deoarece acesta va putea fi înțeles doar de experți. Este discutabilă distribuția echitabilă a beneficiilor și costurilor, ca și existența unor oportunități egale în accesarea avantajelor IO. În plus, comunicațiile de la mașină la mașină vor influența viețile oamenilor în moduri greu de imaginat, câtă vreme nu va exista un cadrul legal coerent și democratic care să precizeze limitele acestui proces.

Concluzii

Chiar și în contextul prezentării ne-exhaustive a problemelor etice de mai sus, credem că intenția noastră de a trage un semnal de alarmă asupra influenței IO în viața privată, accesibilității, integrității și proprietății asupra datelor și informațiilor este benefică. Orice individ trebuie să se asigure că va fi protejat de soluții tehnice eficiente, re-interpretate și actualizate (prin noi tehnici de criptare, management al elementelor de identificare, tehnologii de asigurare a respectării vieții private, filigranare digitală, semnătură electronică etc.), de protecție legală (informarea corectă și primirea explicită a consimțământului consumatorilor în privința utilizării IO, limitarea prin reglementări legislative a datelor colectate și utilizate de terțe părți, verificarea tranzacțiilor intermediate de IO etc.), vizat de un comportament corect al organizațiilor economice și al guvernanților. După acest prim  pas al conștientizării, cercetările ulterioare trebuie să se aplece, metodic, asupra intervențiilor tehnice, economice, legale și socio-etice necesare pentru a preveni transformarea IO într-un Big Brother temut și intruziv.