sâmbătă, februarie 24G2G - Get 2 Gether

DE CE “MOARE” IUBIREA AȘA DE UȘOR?

Societatea influențează sentimentele individului. Astăzi, mai mult ca oricând în trecut, suntem preocupați să măsurăm utilitatea în cuplu a partenerului nostru, ceea ce este toxic pentru orice relație.

Vorbim mult mai mult despre începutul iubirii și mult mai puțin despre sfârșitul ei

Când oamenii povestesc despre viața lor și ajung la capitolul dragoste, își amintesc foarte des despre începutul iubirii, dar prea puțin despre dispariția ei. De ce se întâmplă astfel? Cultura noastră descrie neîncetat, în romane, poeme și filme, clipa în care iubirea înmugurește în chip minunat, acel moment magic când știm că un om anume este menit să ne fie pereche. În mod straniu, însă, ea n-are nimic de spus despre momentul, mult mai misterios, când iubirea se stinge. Și acest lucru este cu atât mai greu de înțeles, cu cât în zilele noastre “la modă” sunt relațiile destrămate, căsniciile nereușite și divorțurile. Iar faptul că încetăm să iubim, că trecem de la o relație la alta sau că nu mai avem destulă iubire pentru a începe o relație, ar trebui, totuși, să ne surprindă mai mult decât acela că, într-o bună zi, ne îndrăgostim. Omul, a cărui prezență am dorit-o atât de mult în viața noastră, încât nu mai puteam dormi noaptea și număram orele până când îl vom revedea, pe care am vrut să-l apărăm de toate relele lumii, este același pe care acum îl privim cu indiferență, ba chiar cu ostilitate. Dintr-o dată, ne enervează vorbele, glasul lui, zgomotele pe care le face când mănâncă etc.

Cum decade așa de rău dragostea?

Există un revers al îndrăgostirii, pe care nu-l observăm de la început, acela că iubirea ne face mai puțin siguri de sine, deoarece sunem copleșiți de ceilălat. Începem să ne fie teamă. Și, adesea, pe bună dreptate. Ar trebui să ne cercetăm mai atent profunzimile sufletului, pentru a reuși să înțelegem procesul dezvoltării îndrăgostirii. Probabil că nu vorbim atât de mult și de sincer despre el, fiindcă iubirea apare pe neașteptate, însă nu ne părăsește la fel de brusc.

În ziua de azi, ograda din care putem alege este foarte mare

Dezîndrăgostirea poate rezulta dintr-un lung șir de întâmplări ce ne uzează sentimentele. Ajungem mereu în situații în care observăm că partenerul nu mai corespunde exigențelor noastre (fizic, profesional etc.). În ziua de astăzi “ograda” din care putem alege e foarte mare. Femeile au, și ele, o viață profesională activă, și întâlnesc, la locul de muncă, bărbați cu mult mai performanți decât cei de acasă. Un lucru valabil și pentru bărbați. Nu poți să nu-l compari pe “cel” sau “cea’ de lângă tine, cu cei din mediul pe care îl frecventezi. Viața socială este infinit mai puternică azi decât înainte. Imaginea femeii casnice care îl aștepta pe bărbat cu plăcinte a dispărut.

Psihologii ne recomandă discuțiile în cuplu, atunci când el începe să scârțâie. Este ceva foarte modern, dar nu prea eficient. În relatiile nostre noi vrem să ne dezvăluim complet intimitățile, să ne dăruim total. Însă riscăm să nu-l putem satisface pe deplin pe cel căruia îi permitem să ne cunoască până în miezul ființei noastre. Aceasta generează o tensiune pe care noi încercăm s-o dezamorsăm prin discuții și negocieri. Iar aceste controverse sunt efectiv obositoare. Adesea dezamăgesc! Iubirea se răcește din clipa în care sesizez că mi se evaluează caracterul, că sunt apreciat “câți bani fac”. Căci, de cele mai multe ori, neajunsurile sau “defectele” noastre mărturisite din inimă nu sunt acceptate de partener doar cu un zâmbet binevoitor. Nu, în societatea noastră de consum, chiar și acasă, suntem cântăriți și evaluați non-stop. Deseori apar următoarele întrebări: “Sunt destul de atrăgătoare?”; “Sunt într-o formă destul de bună?”; “Sunt destul de competent, de afectuos?”. Ne aflăm permanent în concurență. Pentru o vreme, îndrăgostiți fiind, relația ne promite siguranță: ne simțim iubiți, așa cum suntem sau cum pretindem că am fi. Dar există un pericol care vine din exterior și nu este deloc unul închipuit. Căci nu e vorba aici de o concurență între perfecțiuni abstracte, ci între persoane reale. Și ele ne pot lua locul oricând. Fiindcă trăim într-o societate care îngăduie despărțirile și schimbarea partenerilor, iar piața partenerilor potențiali și a formelor de conviețuire este imensă.

În ultimă instanță, legea cererii și ofertei reglementează viața de cuplu și sentimentele despre parteneri din momentul în care iubirea a dispărut. Atunci, valorile și regulile lumii exterioare invadează relația, omul fiind redus la valoarea lui de întrebuințare. Dacă nevoile unuia nu sunt satisfăcute, celălalt nu îi mai este util și are libertatea de a trece la următorul, pentru a-și încerca “norocul” cu cineva care să corespundă mai bine dorințelor lui. Prin urmare, iubirea va muri în clipa când devine evident că este dificil să nutrim un sentiment al unicității. Acel sentiment al unicității de care avem neapărat nevoie pentru a continua să iubim pe cineva. Pe primul plan se află mai curand ierarhia dorințelor unuia dintre parteneri, cărora celălalt trebuie să le corespunda. Mă satisface intelectual? Pune tot atâta preț ca și mine pe lucrurile care îmi plac sau pe care le iubesc? Conviețuirea cu el este destul de plăcută? În urmă cu o sută de ani astfel de întrebări răspundeau înțepenite în gât. De ce să le pui, când mediul tău social se rezuma la familie și la doi-trei amici? Pe cine cu cine să schimbi? Or, astăzi, alegerea este uriasă. Și să nu mai pomenim decât despre internet…

Societatea de azi ne obligă să comparăm tot timpul

Societatea nostră ne obligă să comparăm și să ne lăsăm comparați tot timpul. Ne aflam într-o competiție, în care ni se măsoara neîncetat valoarea. Sigur că sunt și ființe privilegiate. Probabil că Angelina Jolie are mai puține motive să se teamă că nu va mai fi considerată cea mai frumoasă și mai cuceritoare femeie, de soțul ei, Brad Pitt. Totuși, într-o bună zi, și ea ar putea fi înlocuită de o actriță mai tânără. O femeie de 50 sau 60 de ani e amenințată de frumusețea uneia mai tinere; un om inteligent e amenințat de inteligența și mai puternică a altuia; cel bogat – de unul cu o avere mai mare. Așa merg lucrurile. Iar viața de cuplu poartă povara unor așteptări enorme: oamenii speră că ea va fi rai al dezmierdărilor fără sfârșit. Doamne ferește să se abată de la această imagine paradisiacă!

Ca sa reziste, iubirea are nevoie de o istorie

Într-o relație ar trebui elaborată, pe cât posibil, o mitologie proprie, adică istoria iubirii pe care și-o povestește un cuplu – despre începuturi, experiențele comune, principiile morale. Această mitologie constituie un ghid care te ajută să trăiești, tot așa cum civilizațiile își relatează istoria pentru a se autoconvinge de viabilitatea lor. Și, da, nu trebuie să ne adaptăm realității prezente, ci să ne cultivam capacitatea de a duce mai departe povestea iubirii noastre. Frumoasa poveste a celor doi oameni. Trebuie să credem în ea!

De ce, oare ni se pare atât de complicat? Iubirea se aseamănă cu credința religioasă: a iubi pe cineva înseamnă să crezi în ceea ce el reprezintă iubim, atâta timp cât credem că această persoană întruchipează ceva important pentru noi: bunătate, integritate sau afecțiune. Și, cândva, într-o zi, oamenii încetează să creadă în această istorie personală a iubirii lor. “Nu mai cred că tu ești un om extraordinar, mai bun decât toți ceilalți; nu mai cred că povestea noastră este unică; văd pretutindeni în jurul meu oameni cu povești mai bune”. Să te dezîndrăgostești înseamnă a înceta să crezi în cel care dorea să fie pentru tine personificarea iubirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *