- Sfântul Haralambie era episcop, adică un urmaș al Apostolilor ales dintre ieromonahi (preoții-călugări) și care hirotonește pe toți preoții dintr-o anumită eparhie.
- Împăratul Septimiu Sever i-a poruncit să nu le mai vorbească oamenilor despre Hristos-Dumnezeu și să se închine la zei, însă Sfântul Haralambie a continuat să îi convertească pe păgâni la creștinism și de aceea a fost arestat.
- Când un om – Luchie l-a lovit pe Sfântul Haralambie, mâinile i s-au rupt, iar când conducătorul Luchian l-a scuipat pe Sfânt, capul i s-a sucit. Totuși, Sfântul s-a rugat pentru ei, iar Dumnezeu i-a vindecat și Luchie s-a botezat devenind creștin.
- Apoi, un cal a vorbit ca un om prin minune luându-i apărarea Sfântului Haralambie și cerându-le soldaților să-l dezlege. Sfântul Haralambie a și izgonit un înger rău care intrase într-un om din cauză că acela omorâse pe cineva de la care voia să fure.
- La cererea împăratului, Sfântul a înviat și un mort, iar când soldații au vrut să-i ardă barba, un foc mare s-a întors asupra lor arzând șaptezeci de păgâni.
- Vorbind împăratul împotriva Mântuitorului Hristos, s-a făcut cutremur, iar din nori se auzeau fulgere și tunete, împăratul și un slujitor nemaiputând să se miște. Abia când a venit fiica împăratului – Galini și l-a rugat pe Sfântul Haralambie să se roage pentru ei, Dumnezeu i-a eliberat. Fiica împăratului a avut și o viziune cu o grădină în care ea stătea, dar pe tatăl ei îl dădea afară Paznicul. Sfântul Haralambie i-a explicat că acea grădină era Raiul și că Paznicul era Hristos, Care Îl va izgonit pe împărat în iad.
- Galini a răsturnat apoi statuile zeilor. De asemenea, când Sfântul Haralambie s-a sprijinit de un stâlp uscat, acesta a înverzit, devenind copac, mulți venind la Ortodoxie prin Taina Botezului după ce au văzut această minune.
- Când a trecut Sfântul Haralambie în veșnicie, s-au deschis Cerurile și Domnul Iisus Hristos S-a pogorât pe un scaun de smarald cu Îngerii să-i ia sufletul, spunându-i: „– Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru numele Meu. Cere de la Mine ce voiești și îți voi da ție.”
Pilda Talanților
- Dumnezeu este Creatorul și Stăpânul a tot ceea ce există. După ce a terminat creația, nu a părăsit-o, ci îi poartă de grijă neîncetat. Omul este coroana creației, adică cea mai de preț făptură de pe pământ. Noi nu avem nimic de la noi înșine sau prin puterile noastre. Totul, chiar si viața, le-am primit în dar de la Dumnezeu. Încă din momentul nașterii noastre, El ne înzestrează cu diverse daruri, cum ar fi: inteligență, voce frumoasă, sensibilitate, aptitudini artistice sau sportive și alte diferite talente.
- Unii au primit mai multe daruri de la Dumnezeu, iar alții mai puține. Dumnezeu le împarte ținând cont de puterea fiecăruia de a folosi. Fiecare om este chemat să își înmulțească și îmbunătățească talentele primite, folosindu-le pentru binele său si al semenilor. Dumnezeu ne cere să ne folosim darurile și ne va judeca dacă le îngropăm fără folos.
- De la cei care au primit mult, Dumnezeu așteaptă mult, iar de la cei care au primit mai puțin, El așteaptă atât cât pot da aceștia. Omul leneș ține aceste daruri „îngropate”, adică nu le folosește nici pentru sine și nici pentru cei din jur. Acest refuz de a ne înmulți darurile pentru folosul semenilor noștri este un păcat mare.
- Suntem chemați să folosim darurile primite de la Dumnezeu, împărtășindu-le și semenilor noștri. Totuși, să ne ferim de a ne mândri cu talentele si calitățile noastre! De asemenea să nu îi disprețuim pe cei care nu sunt atât de înzestrați, pentru că ceea ce avem nu este meritul nostru, ci este un dar de la Creatorul nostru. La Dumnezeiasca Liturghie preotul spune: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”. Aceasta înseamnă că totul este un dar de la Hristos-Dumnezeu.
Vindecarea orbului Bartimeu din Ierihon de către Mântuitorul Iisus Hristos
- În timpul activității Sale mesianice, Domnul Iisus a vindecat mai mulți orbi, printre care și pe Bartimeu din Ierihon – același oraș în care a intrat și în casa lui Zaheu, vameșul, care și-a schimbat viața prin pocăință și le-a împărțit săracilor jumătate din avere, iar celor de la care furase le-a dat înapoi de patru ori mai mult.
- La intrarea în Ierihon, Mântuitorul este întâmpinat de către orbul Bartimeu care cere în mod insistent să fie vindecat. În ciuda celor care doreau să-l oprească, Bartimeu strigă cu putere către Hristos: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă”. Este atât un strigăt plin de nădejde, un strigăt al neputinţei sale, cât şi un strigăt al dorinţei de a fi vindecat, de a putea să vadă. Inițial Mântuitorul nu răspunde, iar cei de alături îl îndeamnă să nu mai strige, însă orbul strigă şi mai mult, şi mai tare, crezând în adâncul sufletului său că Cel Care trece prin apropiere are putere să vindece şi neputinţa sa. Acest orb, asemenea dreptului Iov, nu a deznădăjduit, nu și-a pierdut încrederea în Dumnezeu, ci a continuat să strige: „Fiul lui David, miluiește-mă”.
- Domnul Iisus Hristos Se opreşte şi îl întreabă ce voieşte să îi facă, de ce anume are nevoie. Atunci cel orb îi răspunde hotărât: „Doamne, să văd!” Mântuitorul nu rămâne indiferent la strigătul şi credinţa orbului, ci îl vindecă spunându-i: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit!” Există oameni care, chiar dacă pot vedea cu ochii trupului, totuși sunt orbi sufleteşte, duhovniceşte; orbirea lor îi împiedică să vadă însăşi Sursa Luminii – pe Dumnezeu. Aceștia trăiesc în bezna păcatului, ignorând sensul vieţii şi al prezenţei Luminii în sufletul lor. Orbirea sufletească este necredința și netrăirea vieții Bisericii.
Vocabular teologic
eparhie = zonă geografică aflată sub ascultarea unui episcop
Hirotonie = Taina Preoției (prin care un bărbat este făcut preot de către un episcop)
păgân = politeist = om nebotezat care crede în mai mulți zei
activitate mesianică = perioada de trei ani de misiune publică a lui Hristos-Dumnezeu (în care au avut loc Botezul Lui de către Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, chemarea celor 12 Apostoli, propovăduirea Sa însoțită de minuni în Galileea și Iudeea, intrarea Sa triumfală în Ierusalim după ce l-a înviat pe Lazăr, prinderea, judecarea, condamnarea, răstignirea pe Cruce și moartea într-o vineri, Învierea într-o Duminică și, la 40 de zile, Înălțarea Lui cu Trupul la Ceruri)
„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide; că oricine cere, primeşte; cel ce caută, află; şi celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8).
Si mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. (Matei 24:14-30)