Actorul Ioan Isaiu a murit la vârsta de 56 de ani.
Actorul se afla la filmări când a acuzat stări de rău. Ioan Isaiu ar fi suferit un infact fatal.
Pe 25 august, actorul ar fi împlinit 57 de ani.
Actorul Ioan Isaiu a murit sâmbătă, 9 mai, la vârsta de 56 de ani. Conform informațiilor transmise de sursa anterior citată, Ioan Isaiu se afla la filmări, în București, moment în care a început să se simtă rău. La fața locului au intervenit mai multe echipaje, dar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe mare actor. Ioan Isaiu a fost declarat decedat la fața locului, iar principala cauză este considerată a fi infarctul.
Dan Chiorean, actor, a transmis un mesaj sfâșietor când a aflat de moartea bunului său coleg și prieten.
„Pentru noi e o mare pierdere. Suntem șocați, sunt șocat de evenimentul ăsta. A fost ceva fulgerător, neașteptat. Avusese o premieră acum de curând.
Ioan Isaiu s-a născut pe 25 august 1969, la Hunedoara. Actorul a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatea Babeș-Bolyai, Departamentul de Teatru, promoția 1995.
Moartea lui Ioan Isaiu lasă un gol adânc în lumea teatrului și a cinematografiei din România.
Potrivit informațiilor transmise de cluj24.ro, actorul se afla la filmări când a acuzat stări de rău. Ioan Isaiu ar fi suferit un infact fatal.
A murit Ioan Isaiu
Actorul Ioan Isaiu a murit sâmbătă, 9 mai, la vârsta de 56 de ani. Conform informațiilor transmise de sursa anterior citată, Ioan Isaiu se afla la filmări,…
Gestul discret al lui Valentin Sanfira i-a impresionat pe toți după divorțul de Codruța Filip.
Guvernul a decis să adopte un act normativ prin care profesorii să primească prime didactice în valoare de 1.500 de lei, din fonduri europene.
5 mai 2026 14:49
Prima pentru carieră didactică va fi acordată începând cu luna mai
Ultima decizie pe care Guvernul condus de Ilie Bolojan a luat-o înainte de moțiunea de cenzură a fost acordarea unei prime către personalul didactic și didactic auxiliar, din învățământul preuniversitar…
Ioan Isaiu a murit. Celebrul actor avea 56 de ani și i s-ar fi făcut rău în timpul unor filmări










